Sunt Ana și trăiesc cu durerea absenței soacrei mele din viața copiilor mei. De șase luni, nu le-a mai trecut pragul, nu a dat niciun semn, iar copiii întreabă mereu de ea. Încerc să găsesc răspunsuri și să nu las această tăcere să ne destrame familia.
Într-o zi de vară, sărbătorind treizeci de ani de căsnicie, am așteptat cu nerăbdare să ne întâlnim cu copiii noștri, Maria și Andrei. Însă, în loc de râsete și îmbrățișări, am fost întâmpinați de tăcere și absență, ceea ce ne-a făcut să ne întrebăm despre locul nostru în viețile lor. Această experiență ne-a forțat să reflectăm asupra relațiilor noastre și să căutăm răspunsuri la întrebări dureroase.
Crescută în mare parte de mătușa mea, Ecaterina, am fost protejată de haosul stilului de viață al mamei mele, Mihaela. Aceasta era o agentă imobiliară de succes, mereu prea ocupată pentru viața de familie. Copilăria mea a fost marcată de lipsa prezenței materne, făcându-mi dificilă conectarea cu ea. Acum, fiind părinte, sunt hotărâtă să fac lucrurile diferit, în ciuda sfaturilor Mihaelei despre creșterea copiilor.
