În ziua în care fiica mea și-a serbat ziua de naștere, am știut că nu sunt dorită acolo. Ca mamă singură în România, am simțit durerea distanței, a conflictelor de familie și a încercărilor disperate de a rămâne aproape de copilul meu. Povestea mea este despre pierdere, speranță și întrebarea dacă dragostea de mamă poate învinge totul.
Sunt Mariana și, de aproape doi ani, fiica mea, Ioana, nu mai vrea să audă de mine. Îmi lipsește nepoata mea, Ana, pe care n-am mai văzut-o de când avea patru ani. Povestea mea e despre greșeli, neînțelegeri și dorința disperată de a repara ceea ce pare iremediabil.
Mă numesc Viorica și de doi ani nu mi-am mai văzut nepoata. Fiica mea, Irina, mă consideră instabilă și refuză orice încercare de apropiere. În fiecare zi mă întreb unde am greșit și dacă voi mai putea vreodată să recâștig încrederea familiei mele.
Sunt Vlad și, după doisprezece ani de căsnicie cu Nora, am ajuns să-mi văd fiicele, Ana și Ilinca, ca pe niște străine. Divorțul ne-a rupt nu doar pe noi, ci și legătura mea cu ele. Încerc să găsesc drumul înapoi spre inimile lor, dar mă tem că distanța dintre noi crește cu fiecare zi.
Vreau să încep de la început. Mi-am crescut fiica singură. Cu ani în urmă, soțul meu ne-a lăsat cu probleme și datorii. A fost nevoie de un efort incredibil pentru a gestiona totul și a-mi crește fiica. Tatăl ei, desigur, plătea pensia alimentară, dar banii nu erau niciodată suficienți pentru a acoperi chiar și cheltuielile esențiale. Fiica mea are acum 16 ani, iar dintr-o dată tatăl ei a reapărut.
