Am simțit cum mi se strânge stomacul când o învățătoare din București mi-a sugerat, aproape șoptit, să nu vin la serbarea fiicei mele ca să nu „șochez” ceilalți părinți. Am trăit ani întregi cu priviri, uși închise și interviuri ratate doar pentru că pe pielea mea se văd pierderile pe care alții le ascund sub haine și zâmbete. M-am luptat între rușine, furie și dorința de a-mi apăra copilul, până când am înțeles că întrebarea nu era cum ar trebui să arate o mamă, ci de ce iubirea ei e judecată după aparențe.