N-am crezut niciodată că două camere pot deveni atât de neîncăpătoare până în ziua în care l-am adus pe tata la noi, cu o valiză veche și cu aceeași voce care m-a speriat toată copilăria. Am încercat să împac trecutul cu prezentul, soția cu tatăl meu, copiii cu un bunic pe care nu-l înțelegeau, dar fiecare zi scotea la suprafață răni vechi și vorbe nespuse. Când a apărut ideea căminului de bătrâni, am fost obligat să aleg nu doar ce e practic, ci și ce fel de fiu și de tată vreau să fiu.