Mă numesc Elena și la 48 de ani mă uit înapoi la viața mea, întrebându-mă unde am dispărut eu, printre sacrificiile făcute pentru familie. Am intrat într-o căsnicie din datorie, nu din iubire, și am trăit ani de zile pentru soțul meu, Sorin, și copiii noștri, Maria și Vlad. Acum, când toți au plecat pe drumul lor, mă simt goală și uitată, încercând să-mi găsesc rostul într-o lume care pare să nu mai aibă loc pentru mine.
Sunt Maria, o mamă prinsă între dorința de a-mi vedea fiul realizat și realitatea crudă a unei familii tinere, formate prea devreme. Când fiul meu, Vlad, s-a căsătorit la doar 21 de ani, viața noastră s-a dat peste cap, iar conflictele nu au întârziat să apară. Acum, între certuri, compromisuri și speranțe frânte, mă întreb dacă am făcut tot ce trebuia pentru binele familiei mele.
Mă numesc Mariana și povestea mea începe într-o seară ploioasă, când fiica mea, Ana, a venit acasă cu ochii roșii de plâns, spunându-mi că vrea să se mărite cu Radu. Am încercat să-i explic că e prea tânără, că viața nu e doar despre dragoste și fluturi în stomac, dar n-a vrut să mă asculte. Acum, când o văd copleșită de griji și responsabilități, mă întreb dacă n-ar fi trebuit să lupt mai mult pentru ea.
Sunt o mamă singură care a crescut doi băieți într-un apartament mic, mereu la limită cu banii și cu răbdarea. Acum, când credeam că am reușit să-i fac independenți, fiul meu cel mare vrea să se căsătorească devreme și să se mute înapoi cu soția lui la noi. Povestea mea e despre frică, dragoste, compromisuri și întrebarea dacă sacrificiile mele au fost de ajuns.
