Știam că aceasta va fi o problemă chiar înainte de a ne căsători și, sincer, mă îngrijora foarte mult. Desigur, mi-am păstrat sentimentele pentru mine—de ce să le dezvălui? Dar judecați voi înșivă. Iată ce s-a întâmplat.
Lidia a crescut trei copii. Fiica ei cea mare, Sorina, avea doisprezece ani când s-au născut frații ei gemeni, și a trebuit să preia responsabilități semnificative pentru a-și ajuta mama. Ani mai târziu, Sorina cere compensații pentru copilăria pierdută.
Când mama lui a sugerat o alternativă de locuit, tensiunile au escaladat. Situația a scăpat de sub control, ducând la o concluzie neașteptată și nefericită.
Fiica mea m-a rugat să-l primesc pe fostul meu soț înapoi în viețile noastre, dar mă temeam că iertarea lui ar aduce doar mai multă suferință. La urma urmei, oamenii rareori se schimbă.
Problema este că ginerele meu nu face nimic pentru a face casa să se simtă ca a lui. Ne spune că nu face nimic pentru că
Ea susține că va ajuta cu copiii ca să mă pot întoarce la muncă, deși nu i-a păsat niciodată înainte. Acum, sunt prins într-o dilemă.
Este un scenariu comun la sfârșitul anului. Totul trebuie făcut, ceva trebuie reparat. Munca este în plină desfășurare, nu este timp nici măcar pentru prânz. În mijlocul acestui haos, problemele de familie iau o întorsătură complicată.
După moartea tatălui nostru, mama s-a recăsătorit și l-a avut pe fratele meu vitreg, Andrei. El a preluat apartamentul care îmi aparținea de drept. În ciuda eforturilor mele, nu am reușit să recuperez ceea ce era al meu.
În ziua în care fiul meu s-a logodit, o cunoșteam pe prietena lui de doar două săptămâni. Sincer, nu mi-a plăcut prea mult. Machiajul ei strident, rochia provocatoare și buzele evident mărite sugerau că nu era genul care să aprecieze munca grea. I-am cunoscut părinții când eram toți la tribunal. Eu și soțul meu tocmai ne mutasem în oraș chiar înainte.
Fiul nostru și soția lui locuiesc cu noi. Acum, Andreea este însărcinată și urmează să nască în două luni. Dar fiica mea s-a răzgândit după ce socrii au intervenit.
– Nici măcar nu îl cheamă pe nume, referindu-se la el doar ca „tipul tău…” – nimic altceva. Indiferent de câte ori i-am cerut să-l trateze normal, pur și simplu nu vrea.
Sigur, îi văd la reuniunile de familie, dar sunt atât de rare încât abia contează. Totul din cauza unei neînțelegeri cu nora mea, care constant
