Am crescut într-o familie în care promisiunile nespuse au cântărit mai greu decât cele rostite. Între mine și sora mea, Irina, s-a ridicat un zid din tăceri și așteptări neîmplinite, în timp ce mama noastră a ales să privească în altă parte. Acum, ca mamă la rândul meu, mă lupt cu umbrele trecutului și încerc să găsesc pacea pe care nu am avut-o niciodată.
Am crescut alături de sora mea, Irina, într-un sat uitat de lume, unde fiecare zi era o luptă. Când am moștenit casa părintească, vechile răni și neînțelegeri au ieșit la suprafață, amenințând să ne rupă legătura pentru totdeauna. Dar, printre certuri, am descoperit ce înseamnă cu adevărat să fii familie.
Mă numesc Irina și am crescut mereu în umbra surorii mele mai mari, Veronica. Povestea mea este despre încercarea disperată de a-i face pe părinți mândri, de a mă ridica la nivelul așteptărilor și despre prețul pe care îl plătești când trăiești pentru comparații. Am ajuns să mă pierd pe mine însămi, încercând să fiu cineva ce nu eram, doar pentru a nu fi „mai prejos” decât verișoara noastră, Alexandra.
Am crescut într-un sat mic, alături de mama și sora mea mai mare, într-o gospodărie unde fiecare zi era o luptă. Am ales să plec la oraș, lăsându-le în urmă, iar sora mea m-a acuzat mereu că sunt egoistă. Deși mă apasă vinovăția, nu regret decizia, dar mă întreb dacă aș fi putut face altfel.
Mă numesc Ioana și am crescut mereu în umbra verişoarei mele, Veronica. Povestea mea este despre lupta de a fi remarcată într-o familie care părea să o adore pe ea pentru tot ce făcea. Împinsă de dorinţa de a demonstra că şi eu pot, am ajuns să-mi împing fratele mai mic, Vlad, spre activităţi care nu-i aparţineau, doar ca să arăt că familia noastră poate fi la fel de bună ca a Veronicăi.