Sunt Mariana, o mamă care trăiește cu inima sfâșiată de tăcerea fiicei mele, Irina. Povestea mea este despre vinovăție, neputință și dorința disperată de a reface o legătură ruptă de ani de neînțelegeri. În fiecare zi mă întreb unde am greșit și dacă mai există vreo cale spre iertare.
Sunt Patricia, asistentă medicală într-un spital din București. Povestesc despre întâlnirea cu o pacientă vârstnică, doamna Maria, și despre drama familială care s-a desfășurat sub ochii mei, punându-mă față în față cu întrebări grele despre iubire, datorie și iertare. Această experiență m-a făcut să mă întreb cât de departe poate merge răceala dintre mamă și fiică și dacă există vreo cale de împăcare.
Mă numesc Elena și de fiecare dată când îmi sună telefonul, inima mi se strânge. Fiica mea, Irina, mă caută doar când are nevoie de bani, iar între noi s-a căscat o prăpastie pe care nu știu dacă o mai pot trece. Aceasta este povestea durerii, speranței și a încercării disperate de a reface legătura cu propriul copil.
La 57 de ani, mă aflu prinsă între dorința de a-mi urma inima și teama că fiica mea ar putea avea dreptate. Logodnicul meu, Doru, pare să fie tot ce mi-am dorit, dar suspiciunile Jenei mă macină. Povestea mea e despre curaj, familie și lupta de a-mi găsi fericirea când toți ceilalți par să mi-o conteste.
Sunt Mădălina și scriu aceste rânduri cu inima frântă. După ce fiica mea, Irina, s-a căsătorit cu Radu, parcă nu o mai recunosc: nu mai vorbește cu mine, evită familia și pare tot mai tristă. Mă întreb unde am greșit și dacă dragostea de mamă mai poate repara ceva când distanța dintre noi crește în fiecare zi.
Într-o seară rece de toamnă, am mers la Ana, fiica mea, convinsă că vom petrece un weekend liniștit împreună. Un dialog neașteptat, auzit din greșeală, a zdruncinat tot ce credeam că știu despre ea și despre mine. În acea noapte am pierdut o parte din copilul meu, dar am găsit curajul să privesc adevărul în față și să mă întreb dacă vreodată ne cunoaștem cu adevărat copiii.
Sunt Ana și de doi ani trăiesc cu durerea că fiica mea, Nora, nu mai vorbește cu mine. Povestea mea este despre greșeli, orgolii, neînțelegeri și speranța că, într-o zi, vom găsi drumul înapoi una spre cealaltă. Îți voi arăta cum o mamă poate trăi cu vina și dorul, dar și cu speranța că iubirea nu moare niciodată.
Sunt Snjezana și am visat mereu să-i ofer fiicei mele, Ana, o nuntă ca-n povești. Când viața ne-a lovit cu necazuri financiare, am fost nevoită să folosesc banii strânși pentru nunta ei în alt scop, iar acum relația noastră e la pământ. Mă întreb dacă am făcut ce trebuia ca mamă sau dacă am distrus totul între noi.
Sunt Elena din Timișoara, o femeie care a trăit prea mult timp sub umbra mamei sale dominante. Într-o zi, când fiica mea, Ana, a plâns din cauza cuvintelor bunicii, am realizat că trebuie să rup tăcerea și să-mi apăr copilul. Povestea mea vorbește despre curajul de a pune limite în familie și despre prețul pe care îl plătim pentru liniștea sufletului.
Sunt Mariana și, de aproape doi ani, fiica mea, Ioana, nu mai vrea să audă de mine. Îmi lipsește nepoata mea, Ana, pe care n-am mai văzut-o de când avea patru ani. Povestea mea e despre greșeli, neînțelegeri și dorința disperată de a repara ceea ce pare iremediabil.
Sunt Maria și încă mai aștept un semn de la fiica mea, Irina, care a plecat de acasă după o ceartă ce ne-a rupt sufletele. Fiecare zi e o luptă cu vinovăția, cu amintirile și cu speranța că poate, într-o zi, va suna telefonul. Povestea mea e despre dragoste, greșeli și tăcerea care doare mai tare decât orice cuvânt.
Am fost lăsată de mama mea la unsprezece ani, pentru că noul ei soț nu mă voia. Ani mai târziu, când viața a adus-o la ușa mea, am fost pusă în fața celei mai grele alegeri: să o primesc sau să o resping. Povestea mea e despre trădare, dorința de iertare și lupta cu propriile răni.
