La 57 de ani, mă aflu prinsă între dorința de a-mi urma inima și teama că fiica mea ar putea avea dreptate. Logodnicul meu, Doru, pare să fie tot ce mi-am dorit, dar suspiciunile Jenei mă macină. Povestea mea e despre curaj, familie și lupta de a-mi găsi fericirea când toți ceilalți par să mi-o conteste.
Sunt Mădălina și scriu aceste rânduri cu inima frântă. După ce fiica mea, Irina, s-a căsătorit cu Radu, parcă nu o mai recunosc: nu mai vorbește cu mine, evită familia și pare tot mai tristă. Mă întreb unde am greșit și dacă dragostea de mamă mai poate repara ceva când distanța dintre noi crește în fiecare zi.
Într-o seară rece de toamnă, am mers la Ana, fiica mea, convinsă că vom petrece un weekend liniștit împreună. Un dialog neașteptat, auzit din greșeală, a zdruncinat tot ce credeam că știu despre ea și despre mine. În acea noapte am pierdut o parte din copilul meu, dar am găsit curajul să privesc adevărul în față și să mă întreb dacă vreodată ne cunoaștem cu adevărat copiii.
Sunt Ana și de doi ani trăiesc cu durerea că fiica mea, Nora, nu mai vorbește cu mine. Povestea mea este despre greșeli, orgolii, neînțelegeri și speranța că, într-o zi, vom găsi drumul înapoi una spre cealaltă. Îți voi arăta cum o mamă poate trăi cu vina și dorul, dar și cu speranța că iubirea nu moare niciodată.
Sunt Snjezana și am visat mereu să-i ofer fiicei mele, Ana, o nuntă ca-n povești. Când viața ne-a lovit cu necazuri financiare, am fost nevoită să folosesc banii strânși pentru nunta ei în alt scop, iar acum relația noastră e la pământ. Mă întreb dacă am făcut ce trebuia ca mamă sau dacă am distrus totul între noi.
Sunt Elena din Timișoara, o femeie care a trăit prea mult timp sub umbra mamei sale dominante. Într-o zi, când fiica mea, Ana, a plâns din cauza cuvintelor bunicii, am realizat că trebuie să rup tăcerea și să-mi apăr copilul. Povestea mea vorbește despre curajul de a pune limite în familie și despre prețul pe care îl plătim pentru liniștea sufletului.
Sunt Mariana și, de aproape doi ani, fiica mea, Ioana, nu mai vrea să audă de mine. Îmi lipsește nepoata mea, Ana, pe care n-am mai văzut-o de când avea patru ani. Povestea mea e despre greșeli, neînțelegeri și dorința disperată de a repara ceea ce pare iremediabil.
Sunt Maria și încă mai aștept un semn de la fiica mea, Irina, care a plecat de acasă după o ceartă ce ne-a rupt sufletele. Fiecare zi e o luptă cu vinovăția, cu amintirile și cu speranța că poate, într-o zi, va suna telefonul. Povestea mea e despre dragoste, greșeli și tăcerea care doare mai tare decât orice cuvânt.
Am fost lăsată de mama mea la unsprezece ani, pentru că noul ei soț nu mă voia. Ani mai târziu, când viața a adus-o la ușa mea, am fost pusă în fața celei mai grele alegeri: să o primesc sau să o resping. Povestea mea e despre trădare, dorința de iertare și lupta cu propriile răni.
Într-o după-amiază obișnuită, fiica mea, Irina, mi-a spus că nu mă vrea la nunta ei. Am simțit cum tot ce am construit împreună s-a prăbușit într-o clipă. Povestea mea este despre durerea unei mame, conflictele nerezolvate și speranța că, poate, iubirea poate vindeca ceea ce pare iremediabil.
Sunt Mariana, o mamă pensionară care a sacrificat totul pentru fiica ei, Irina. După ce am încetat să o mai ajut financiar, relația noastră s-a răcit brusc, iar nepotul meu, Vlad, a dispărut din viața mea. Povestea mea este despre durerea de a descoperi că uneori dragostea părintească este răsplătită doar cât timp poți oferi ceva material.
Am fost orbită de dragoste pentru Radu, ignorând avertismentele mamei mele, care simțea că el nu mă iubește cu adevărat, ci vrea doar apartamentul meu. Povestea noastră a început într-o cafenea din București, unde am crezut că mi-am găsit sufletul pereche, dar s-a transformat într-o dramă a negării și a trădării. Acum mă întreb dacă dragostea merită să ne pierdem luciditatea și să ne îndepărtăm de cei care ne vor binele.
