Într-o seară rece de noiembrie, am primit un telefon care mi-a sfâșiat sufletul: nora mea, Irina, m-a acuzat că vreau să-i despart pe ea și pe fiul meu, Vlad. Am simțit cum întreaga mea viață de mamă se prăbușește, mai ales când Vlad a ales să tacă. Povestea mea este despre dor, vinovăție și lupta de a nu-mi pierde copilul unic într-o lume în care nu mai am loc.
Sunt Halina și de cinci ani nu am mai pășit pragul casei fiului meu, Rareș. Simt cum distanța dintre noi crește cu fiecare zi, iar singurătatea mă apasă tot mai tare, mai ales de când nora mea, Camelia, pare să fi trasat o linie invizibilă între mine și familia lor. Povestea mea este despre dragoste de mamă, despre respingere și despre întrebarea care mă macină: chiar am meritat să fiu dată la o parte?
M-am trezit prinsă între iubirea pentru Vlad și controlul sufocant al mamei lui, doamna Stancu. Fiecare pas pe care îl făceam era analizat, judecat, iar relația noastră părea să fie mereu sub lupa ei. Liniștea și fericirea păreau imposibile, iar eu nu mai știam dacă să lupt sau să renunț.
Mă apropii de șaptezeci de ani și liniștea din apartamentul meu din București devine tot mai apăsătoare. Fiul meu, Vlad, nu mă mai caută de când nora mea, Ioana, i-a interzis să mă viziteze. Povestea mea este o confesiune dureroasă despre greșelile unei mame și despre cum dragostea poate deveni, fără să vrei, o povară pentru cei dragi.
Totul a început cu un telefon la ora cinci dimineața, când am înțeles că viața mea nu va mai fi niciodată la fel. Povestea mea cu Mihai a fost mereu umbrită de prezența mamei lui, doamna Lidia, care nu a acceptat niciodată că fiul ei ar putea iubi pe altcineva mai mult decât pe ea. Am fost nevoită să aleg între liniștea mea sufletească și dragostea pentru Mihai, iar această alegere m-a schimbat pentru totdeauna.
Mă apropii de 70 de ani și, pentru prima dată, simt cu adevărat ce înseamnă să fii singur. Povestesc cu sinceritate cum am ajuns să nu mai primesc niciun telefon de la fiul meu, Rareș, după ce nora mea, Elena, a decis că nu mai are rost să păstrăm legătura. Scriu aceste rânduri cu speranța că alte mame vor învăța din greșelile mele și nu vor ajunge să regrete, ca mine, fiecare cuvânt nerostit și fiecare gest de iubire amânat.
