Încă din copilărie, am trăit sub controlul neclintit al mamei mele, Elena. Chiar și după ce am plecat de acasă și mi-am construit propria viață, ea a continuat să mă urmărească la fiecare pas, invadându-mi intimitatea și sufocându-mi libertatea. Povestea mea este despre lupta de a-mi găsi vocea, curajul de a spune „nu” și prețul pe care îl plătești când vrei să fii, în sfârșit, tu însuți.
Am crescut într-o casă unde totul trebuia să fie perfect, dar perfecțiunea era doar o mască pentru control și lipsă de iubire sinceră. Într-o seară, mama a izbucnit, acuzându-mă de nerecunoștință, iar eu am simțit că nu mai pot respira în propria mea casă. Povestea mea e despre lupta dintre dorința de libertate și datoria față de familie, despre lacrimi, reproșuri și speranța că într-o zi voi fi ascultată cu adevărat.
De când mă știu, am trăit sub controlul omniprezent al mamei mele, Maria. Chiar și după ce m-am mutat și mi-am construit propria viață, influența și interferențele ei nu au dispărut. Într-o zi, am decis să o confrunt, dar răspunsul ei a adâncit și mai mult prăpastia dintre noi.
De mică, Ana a primit tot ce și-ar fi putut dori, făcând-o invidiată de prietenii ei. Doar colega ei de clasă, Maria, i-a spus odată: „Nu te invidiez. Cu părinți ca ai tăi, viața trebuie să fie insuportabilă! Ei controlează fiecare mișcare pe care o faci, decid totul pentru tine și îți spun cum să trăiești.” Într-adevăr, viața Anei era departe de a fi ușoară. Nu avea libertate de alegere, nici măcar în
Fiecare are propria idee despre ce înseamnă să îți pese. Dar pentru tatăl meu, a-i păsa înseamnă să facă totul pentru mine. De mică, eram obosită de asta. El încerca să aleagă cele mai bune jucării, cele mai interesante desene animate și cele mai bune activități extracurriculare pentru mine. Chiar încerca să îmi aleagă prietenii. Încă îmi amintesc cât de jenată m-am simțit când tata a apărut la școala mea.
