Când copiii noștri au crescut, eu și soțul meu am crezut că viața va deveni mai ușoară. Aveam doi copii de întreținut și a fost greu. Amândoi lucram ore lungi la locuri de muncă prost plătite, așa că trebuia să economisim la tot. Eram mândră că copiii noștri au mers la școli bune, la fel ca și copiii părinților bogați. Am sacrificat totul pentru ca ei să aibă ce le trebuie, dar acum ne tratează cu lipsă de respect.
Pe măsură ce fiicele noastre au crescut, eu și soțul meu, Radu, am oftat ușurați, gândindu-ne că cele mai grele vremuri erau în urmă. Aveam două fiice, Victoria și Elena, și viața fusese o luptă continuă. Amândoi lucram ore lungi la o fabrică locală, câștigând doar suficient pentru a ne descurca. Ne mândream că le-am asigurat fetelor noastre o școală bună, comparabilă cu cele frecventate de copiii din familii mai înstărite. Ne-am refuzat multe conforturi pentru a ne asigura că Victoria și Elena aveau ceea ce le trebuia. Dar pe măsură ce au crescut, respectul pe care îl așteptam în schimb părea să dispară.
