Am crescut într-o casă unde liniștea era mereu spartă de vocea mamei, care îmi cerea să învăț, să fiu cel mai bun. După ani de străinătate, m-am întors în satul natal, sperând să găsesc pacea și rădăcinile pierdute, dar trecutul nu m-a lăsat să respir. Povestea mea e despre dorința de apartenență, despre iertare și despre lupta cu așteptările familiale care nu se sting niciodată.
Am crescut într-o casă unde liniștea era un lux, iar copilăria o poveste spusă doar în șoaptă. Întoarcerea acasă, după ani de străinătate și sacrificii, părea să fie începutul unei noi vieți, dar vechile răni nu se vindecă atât de ușor. Povestea mea este despre dorința de apartenență, despre lupta cu așteptările părinților și despre încercarea de a-mi regăsi locul într-o lume care nu m-a lăsat niciodată să fiu copil.
Sunt Ioana, fiica cea mare a unei familii din Ploiești, iar povestea mea este despre sacrificiu, vinovăție și dorința de a fi văzută. Încă din copilărie am fost umbra mamei, mereu responsabilă pentru sora mea mai mică, Alina, și mereu prinsă între nevoile familiei și propriile mele vise. Acum, când Alina mă sună plângând și îmi cere iertare pentru tot ce a făcut mama, mă întreb dacă vreodată voi reuși să-mi găsesc locul în afara acestei povești de familie.
