Acum zece ani, mama mi-a dat casa copilăriei mele, spunând că vrea să-mi lase ceva al meu. De atunci, viața mea s-a transformat într-un șir de conflicte, vizite neanunțate și sentimente de vinovăție, pentru că mama nu poate accepta că nu mai e centrul universului meu. Povestea mea este despre granițele invizibile dintre dragoste și sufocare, despre cum o casă poate deveni o colivie emoțională.
Într-o noapte ploioasă, am fost pusă față în față cu mama mea, după ani de tăcere și resentimente. Povestea mea vorbește despre lupta cu dependența tatălui meu, destrămarea familiei și încercarea de a găsi iertare acolo unde părea imposibil. Întrebarea care mă bântuie este dacă putem vreodată să ne eliberăm cu adevărat de trecut sau doar învățăm să trăim cu el.
Într-un mic oraș din România, un băiat pe nume Andrei face o promisiune celei mai bune prietene, Ioana, că va fi mereu alături de ea. Pe măsură ce cresc, viața îi duce pe căi diferite, iar promisiunea este pusă la încercare. Aceasta este o poveste despre prietenie, vise și realitățile dure ale vieții.
Nu a fost niciodată vorba de sentimente materne, cu atât mai puțin de responsabilitate. Mai întâi, bunicii m-au crescut, apoi a fost angajată o bonă. Am trecut și prin grădiniță. Aceasta este povestea mea.
Crescută în mare parte de mătușa mea, Ecaterina, am fost protejată de haosul stilului de viață al mamei mele, Mihaela. Aceasta era o agentă imobiliară de succes, mereu prea ocupată pentru viața de familie. Copilăria mea a fost marcată de lipsa prezenței materne, făcându-mi dificilă conectarea cu ea. Acum, fiind părinte, sunt hotărâtă să fac lucrurile diferit, în ciuda sfaturilor Mihaelei despre creșterea copiilor.
