Sunt Irina și de luni întregi mă lupt cu o povară pe care nu am ales-o: vecina mea, doamna Lăcrămioara, își lasă tot mai des băiatul la mine, la masă. Între teama de a nu strica liniștea blocului și dorința de a nu-i răni copilul, mă simt prinsă într-o capcană sufocantă. Povestea mea e despre curajul de a spune „nu” și despre cât de greu e să-ți aperi propriile granițe când toți se așteaptă să fii mereu bun.
Mă numesc Irina și locuiesc într-un bloc vechi din București. Viața mea s-a schimbat când vecina mea, Mariana, a început să mă folosească drept bonă pentru fiica ei, fără să-mi ceară cu adevărat părerea. Povestea mea este despre cum am găsit curajul să spun „nu”, printre vinovății, prietenie și dorința de a fi, în sfârșit, ascultată.
Mă numesc Sorina și trăiesc într-un bloc vechi din București, unde granițele dintre vecini sunt adesea neclare. Povestea mea începe cu un gest de bunătate, dar s-a transformat într-o povară sufocantă, când vecina mea, Mirela, a început să se bazeze pe mine să-i hrănesc copilul aproape zilnic. Acum mă lupt cu vinovăția, frustrarea și teama de a rupe o relație fragilă, întrebându-mă cum să pun limite fără să devin „vecina rea”.
