Sunt Ana și am crescut cu o mamă rece, care nu a știut niciodată să mă îmbrățișeze sau să-mi spună că mă iubește. Acum, când bătrânețea o apasă și are nevoie de mine, mă lupt cu propriile răni din copilărie și cu presiunea de a-i fi alături. Povestea mea este despre vinovăție, dorința de a fi iubită și întrebarea dacă datoria față de părinți trebuie să fie mai presus de propria vindecare.
După nunta lor, Emilia și soțul ei i-au împrumutat o sumă semnificativă de bani tatălui ei pentru afacerea sa. Ei economisiseră o sumă considerabilă și doreau să-l sprijine. Tatăl ei a promis că îi va rambursa curând, dar lucrurile nu au decurs conform planului.
Acum cinci ani, socrii mei au împrumutat o sumă mare de bani de la noi, povestește Alexa, în vârstă de treizeci și doi de ani. La acea vreme, era o sumă semnificativă pentru noi. Erau bani din indemnizația mea de maternitate și economiile noastre. Banii stăteau acolo. Socrii mei aveau nevoie urgentă să repare ceva la casa lor de vacanță… Soacra mea, Lidia, își iubește casa de vacanță.
A decis că eu voi acoperi cheltuielile lui zilnice în timp ce el își economisește pensia pentru „zile negre.” Acum, totul cade pe umerii mei: plata utilităților, cumpărăturile și multe altele.
