Acum zece ani, mama mi-a dat casa copilăriei mele, spunând că vrea să-mi lase ceva al meu. De atunci, viața mea s-a transformat într-un șir de conflicte, vizite neanunțate și sentimente de vinovăție, pentru că mama nu poate accepta că nu mai e centrul universului meu. Povestea mea este despre granițele invizibile dintre dragoste și sufocare, despre cum o casă poate deveni o colivie emoțională.
Soacra mea, Elena, este o femeie plină de viață de 45 de ani, care iubește coafurile și rochiile la modă și își menține silueta cu grijă. După ce a divorțat de tatăl lui Andrei acum câțiva ani, a decis să renunțe la noi relații, dedicându-și viața unicului ei fiu, Andrei, povestește Ioana. Elena locuiește la periferie, dar pare că trăiește cu noi.
„După o ceartă aprinsă cu Eva, prietenia noastră pare ireparabilă. Poți să crezi că mi-a pus la îndoială stabilitatea financiară dacă aș pleca vreodată de la Justin? M-a acuzat că sunt prea dependentă de soțul meu. Cum a putut să spună asta? Se presupune că este o prietenă, totuși nu reușește să mă înțeleagă. Am crezut întotdeauna că încrederea înseamnă să nu fie nevoie să îți asiguri un loc de muncă. De ce simt femeile nevoia să lucreze în timp ce sunt căsătorite? Este doar din frică că…”
