„Eu și soțul meu am făcut tot posibilul pentru ca singura noastră fiică, Ana, să nu ducă lipsă de nimic. Viața a avut suișuri și coborâșuri, dar mereu am încercat să facem tot ce e mai bun pentru ea. Acum este adultă și nici măcar nu vrea să vorbească cu noi,” povestește doamna Popescu. Când era la școală, o duceam cu mașina
Fiul meu și soția lui locuiesc separat de noi. Fiul meu lucrează cu normă întreagă, în timp ce nora mea stă acasă pentru a avea grijă de cei doi băieți ai lor, de trei și cinci ani. Nora mea se plânge constant că nu are timp pentru nimic. Uneori, chiar și gătitul devine o provocare pentru ea, deoarece este mereu ocupată cu copiii. Ca să nu mai vorbim de curățenie.
Ani de zile nu am avut curajul să plec în străinătate pentru muncă. A fost ideea soacrei mele. Eram într-o situație dificilă, așa că am decis să plec. Lucrez în Italia de 16 ani acum. Eu și fostul meu soț ne-am căsătorit când eram foarte tineri—aveam doar 19 ani. Tocmai terminasem școala de asistente medicale. Părinții mei, desigur, voiau să continui studiile, dar
De aproape două săptămâni, nu am avut niciun sprijin sau afecțiune. Soțul meu a plecat să stea cu părinții lui și nici măcar nu a sunat. Am rămas singură cu fiica mea, fără somn și luptându-mă.
