Fiica mea se confruntă din nou cu dificultăți și m-a întrebat dacă ea și familia ei pot să se mute la mine. O voi primi pe ea și pe nepoata mea; nu le voi lăsa fără un acoperiș deasupra capului. Totuși, nu vreau să-l văd pe soțul ei în casa mea. Am avut destul; am locuit împreună o dată înainte. Nu știe cum să se comporte și abia câștigă suficient. Poate găsi alt loc unde să stea.
Uneori, mândria poate fi o barieră în calea acceptării ajutorului, chiar și din partea celor dragi. Această poveste explorează complexitatea dinamicilor familiale și impactul mândriei asupra relațiilor.
Când tatăl lui Mihai a plecat, el abia începea gimnaziul. A murit într-un tragic accident de mașină. A trebuit să-l cresc singură și să fac față cheltuielilor. Acum, ani mai târziu, fiul meu îmi cere să fac un alt sacrificiu.
Am trei copii. Din păcate, soțul meu a murit când cel mai mic dintre ei avea doar șase luni. Deși avem propria noastră casă, trăitul din ajutoare sociale este imposibil, iar chiria trebuie plătită. Fratele meu ne-a sprijinit în primele șase luni, dar el are propria familie de care trebuie să aibă grijă. A trebuit să-mi găsesc un loc de muncă. Nu câștig mult și trebuie să lucrez ore lungi.
El vine dintr-o familie numeroasă, iar eu am frați mai mici, așa că situația mea financiară nu este grozavă. Dar nu m-am căsătorit pentru bani; m-am căsătorit din dragoste.
Credeau că au totul pus la punct și se așteptau să câștige bani frumoși. Care e problema? Ea și cu mine trăim singure. Bărbații nu se mai uită la femei ca noi. Copiii sunt mari și plecați. Dar lucrurile nu au mers conform planului.
Am cunoscut-o pe soția fiului meu după ce s-au căsătorit; el s-a căsătorit cu ea în timp ce era în armată. După serviciul militar, fiul meu și-a deschis propria afacere și
Nu pot accepta acest cadou pentru mama. Cred că ar fi nedrept față de sora mea. Și acum, sunt prinsă într-o dilemă.
Majoritatea oamenilor îi apreciau bunătatea, dar unii profitau de ea. Acum câteva luni, a venit acasă și și-a găsit vecina așteptând pe verandă. Ana părea disperată.
Eram într-o relație serioasă, așa că am decis să păstrez și să cresc copilul. Am terminat liceul și a trebuit să ne maturizăm rapid. Viața de adult a lovit din plin. A trebuit să găsim un loc unde să locuim.
Multe familii tinere din România sunt nevoite să închirieze apartamente deoarece nu toți pot economisi rapid pentru o casă. Uneori, părinții intervin să ajute. Dar situația mea este complet diferită. Deși mama și bunica mea ar putea să mă ajute, refuză să o facă. M-am căsătorit cu Andrei la 22 de ani.
Am plecat în Italia să muncesc când fiul meu cel mare a terminat școala. Andrei avea 18 ani, iar Alexandru avea 15. Pe atunci, nu era nimic de făcut în micul nostru oraș. Toată lumea își lăsa în cele din urmă soții și copiii mici pentru a pleca în străinătate și a câștiga niște bani. De atunci au trecut treisprezece ani. Andrei s-a căsătorit, iar tânăra familie s-a mutat în apartamentul soției sale, dar eu le-am dat
