Într-o seară obișnuită la un restaurant din București, am simțit pentru prima dată cât de dureros poate fi să fii ignorată. Deși am lăsat un bacșiș generos, recunoștința a mers către altcineva. Această experiență m-a făcut să mă întreb cât de des trecem unii pe lângă ceilalți fără să ne vedem cu adevărat.
Am crezut mereu că familia înseamnă sprijin necondiționat, dar am descoperit cât de adânc pot răni diferențele de tratament. Povestea mea e despre dezamăgire, gelozie și lupta de a-mi proteja copilul de nedreptate. Întrebarea care mă macină: putem ierta când cei dragi aleg să iubească selectiv?
Sunt Corina, mama a trei copii dintr-un oraș mic din România. Viața mea s-a schimbat radical când am fost interzisă la școala copiilor mei din cauza tatuajelor mele, iar apoi am început să fiu respinsă la interviurile de angajare. Povestea mea este despre prejudecăți, lupta pentru acceptare și dorința de a-mi proteja familia.
Într-o seară de vară, pe malul Dunării, am trăit cea mai intensă și emoționantă zi din viața mea: nunta mea, în scaun cu rotile, cu Vlad. Povestea noastră nu a fost niciodată una simplă, iar accidentul care m-a lăsat paralizată a pus la încercare nu doar dragostea noastră, ci și relațiile cu familia și prietenii. Am învățat că adevărata forță vine din acceptare, curaj și iubire necondiționată, chiar și atunci când lumea pare să se prăbușească.
Mă numesc Ilinca și am nouă ani. Povestea mea începe într-o dimineață de toamnă, când am aflat că nu pot merge la școala pe care mi-o doream, doar pentru că părul meu e prea lung și creț. Mama mea nu a renunțat și împreună am pornit o luptă pe care nu am crezut niciodată că va trebui să o duc pentru ceva atât de simplu: dreptul la educație.
