Am muncit douăzeci de ani în Germania, visând la ziua când mă voi întoarce acasă, la Ploiești, și voi fi din nou tată pentru copiii mei. Le-am cumpărat apartamente, am trimis bani lună de lună, dar când am revenit, am găsit doar uși încuiate și priviri reci. Povestea mea este despre sacrificiu, dor, și despre cum uneori dragostea nu se poate cumpăra cu niciun preț.
Am muncit toată viața în Italia pentru copiii mei, visând la o bătrânețe liniștită alături de familie. Acum, când am nevoie de ei, mă simt un străin în propria mea țară și în casele pe care le-am cumpărat pentru ei. Mă întreb dacă am greșit undeva sau dacă lumea s-a schimbat atât de mult încât dragostea părintească nu mai valorează nimic.
Totul a început în acea noapte când fiul meu, Radu, mi-a strigat că nu mai vrea să fim străini unul pentru celălalt. Emigrația mi-a sfâșiat familia, iar conflictul dintre dorința de a le oferi copiilor mei un viitor mai bun și nevoia de a fi prezentă lângă ei m-a măcinat ani la rând. Acum, mă întreb dacă am dreptul să-mi urmez inima sau trebuie să rămân prizoniera alegerilor făcute din datorie.
