Într-o după-amiază obișnuită, fiica mea, Ioana, m-a întrebat de ce nu am îmbrățișat-o niciodată. Întrebarea ei m-a lovit ca un trăsnet și m-a obligat să mă confrunt cu propriile mele răni din copilărie și cu felul în care le-am transmis, fără să vreau, mai departe. Povestea mea este despre tăceri, frici și încercarea de a rupe lanțul rece al neîmplinirii emoționale.
Într-o după-amiază liniștită, fiica mea m-a întrebat de ce nu am îmbrățișat-o niciodată. Întrebarea ei m-a lovit mai tare decât orice ceartă din trecut. Povestesc cum am ajuns să-mi ascund sentimentele și cum, abia acum, încerc să rup lanțul tăcerii din familia noastră.
Într-o după-amiază liniștită, fiica mea, Ana, mi-a pus o întrebare care mi-a sfâșiat sufletul: „Mamă, de ce nu m-ai îmbrățișat niciodată?”. Povestea mea este despre tăcerile care dor, despre răni nevindecate și despre cum trecutul nostru poate modela, fără să vrem, viitorul copiilor noștri. Între ceai și ștrudel, am fost nevoită să mă confrunt cu propriile mele umbre și să caut răspunsuri pe care nu le-am avut niciodată.
