La cincizeci și cinci de ani, am decis să-mi părăsesc familia și să-mi caut libertatea, în ciuda opoziției lor. Povestea mea este despre curaj, suferință și regăsire, într-o lume care nu iartă femeile de vârsta mea pentru dorința de a începe de la zero. Am învățat că niciodată nu e prea târziu să-ți asculți inima, chiar dacă prețul e singurătatea.
Sunt Ilinca și am 50 de ani. Povestea mea începe într-o seară tensionată, când ginerele meu, Vlad, mi-a spus la telefon că nu pot să-mi refac viața pentru că „unde mai găsește el așa gospodină gratis?”. Între dorința mea de a iubi din nou și așteptările familiei, am fost nevoită să aleg între fericirea mea și liniștea celor dragi.
La cincizeci de ani, soțul meu, Doru, m-a părăsit pentru o femeie mai tânără, lăsându-mă să mă confrunt cu o singurătate apăsătoare. Povestea mea este despre trădare, regăsire și lupta cu prejudecățile sociale legate de vârsta și statutul femeii în România. Întrebarea care mă macină: există viață și speranță după ce totul pare pierdut?
Mă numesc Eliza și, la 53 de ani, am îndrăznit să iubesc din nou, deși familia mea a considerat asta o trădare. Am luptat cu prejudecățile, cu propriile temeri și cu furia copiilor mei, încercând să-mi găsesc fericirea. Povestea mea este despre curajul de a alege între a fi fidelă mie însămi sau a rămâne prizonieră în așteptările celorlalți.
