Sunt Ioana și am fost pusă în fața unui ultimatum de către soțul meu, Radu: cariera mea sau familia noastră. Am trăit momente de disperare, discuții aprinse și presiuni din partea părinților, încercând să găsesc răspunsul la întrebarea: pot fi femeie de carieră, soție și mamă în același timp, în România de azi? Povestea mea este despre dragoste, orgoliu și sacrificiu.
Mă numesc Eliza și la 34 de ani am decis că nu vreau să am copii. Această hotărâre a declanșat un adevărat cutremur în familia mea, unde așteptările și tradițiile sunt mai puternice decât orice argument rațional. Povestea mea este despre curajul de a-mi apăra dreptul la propriile alegeri, despre conflicte, suferință, dar și despre speranța că voi fi acceptată așa cum sunt.
Într-o dimineață cenușie, am decis să-mi iau fiica și să fug de acasă, lăsând în urmă un soț indiferent și o viață în care nu mai existam. Am ales să fiu văzută, chiar dacă asta a însemnat să pierd tot ce construisem. Acum mă întreb dacă libertatea merită prețul singurătății și dacă, într-adevăr, cineva poate fi fericit când nimeni nu-i vede suferința.
Am fost mereu cea care asculta, care oferea un umăr pe care să plângi, dar nimeni nu a știut cât de greu îmi era mie însămi. În spatele zâmbetului meu se ascundea o singurătate apăsătoare și o teamă de a-mi arăta adevăratele sentimente. Povestea mea este despre lupta cu propria vulnerabilitate și despre curajul de a recunoaște că nu suntem întotdeauna ceea ce părem.
Am fost mereu văzută doar ca soția lui Radu și mama copiilor mei, dar am simțit mereu că pot fi mai mult. Prin credință și rugăciune, am găsit puterea să-mi depășesc limitele și să-mi demonstrez valoarea, nu doar familiei mele, ci și mie însămi. Povestea mea este despre lupta cu prejudecățile, regăsirea de sine și curajul de a schimba destinul unei femei românce.
Am fost aruncată în stradă de propria familie, fără niciun avertisment, într-o noapte rece de noiembrie. Am învățat să supraviețuiesc printre străini, să-mi ascund lacrimile și să-mi păstrez speranța, chiar și atunci când totul părea pierdut. Astăzi, conduc o inițiativă care ajută oameni ca mine să-și regăsească drumul spre lumină.
Sunt Ana, o femeie prinsă între dorința de a păstra căminul și nevoia de a mă regăsi. Când rutina zilnică devine apăsătoare, iar relațiile se destramă, mă întreb dacă mai pot găsi bucurie în lucrurile care odată îmi aduceau fericire. Aceasta este povestea mea despre căutarea unui nou sens în viață.
