Sunt Ioana și povestea mea începe într-o seară tensionată, când sora mea, Raluca, mi-a spus că vrea să aibă cât mai mulți copii, indiferent de ce cred ceilalți. Între noi s-a iscat un conflict mocnit, alimentat de griji, prejudecăți și neputința de a ne înțelege. Acum, privind înapoi, mă întreb dacă am avut dreptul să-i judec alegerile sau dacă ar fi trebuit doar să-i fiu alături.
Mă numesc Irina și am deschis ochii după optsprezece luni de comă, în timp ce mama îmi citea poezii la marginea patului. Povestea mea este despre disperarea și speranța unei familii românești, despre certuri, sacrificii și dragostea care a ținut-o pe mama vie în fiecare zi. Prin tot acest timp, Iașul a respirat odată cu mine, iar eu am revenit la lumină datorită răbdării, durerii și unei iubiri care nu a renunțat niciodată.
Am trăit o iubire interzisă cu Vlad, băiatul unei familii respectate din Iași, care nu m-a acceptat niciodată din cauza originii mele modeste. Am luptat cu prejudecățile, umilințele și propriile mele temeri, încercând să demonstrez că dragostea nu ține cont de statut social. Povestea mea e despre curaj, pierdere și întrebarea dacă merită să lupți pentru cineva care nu are curajul să te apere.
Sunt Vlad și am simțit cum lumea mi se prăbușește când, într-o dimineață ploioasă la Iași, medicul mi-a spus că am scleroză multiplă. Am trecut prin disperare, certuri cu părinții mei care nu înțelegeau, prieteni care s-au îndepărtat și nopți în care nu mai găseam sensul. Dar, printre lacrimi și renunțări, am descoperit forța de a merge mai departe și am ajuns să-mi găsesc locul și speranța acolo unde nu credeam că mai există.
Într-o noapte ploioasă la secția de pompieri din Iași, am găsit un bebeluș abandonat la ușă. Gestul meu de a-l hrăni și liniști a declanșat o avalanșă de emoții și amintiri dureroase despre propriul meu copil pierdut. Povestea mea este despre curaj, pierdere și speranță, dar și despre cum uneori, în cele mai neașteptate momente, găsim alinare și recunoaștere acolo unde ne așteptăm cel mai puțin.
