Mă numesc Camelia și povestea mea începe într-o seară de toamnă, când mama mea, Elena, a căzut în bucătărie. De atunci, viața mea s-a transformat într-o luptă continuă între dorința de a-mi ajuta părinții și nevoia de a-mi trăi propria viață. Între certuri cu fratele meu, sacrificii personale și vinovăția care mă macină, am ajuns să mă întreb: unde se termină datoria și unde începe dreptul la fericire?
Am fost prinsă între dorința de a-mi proteja mama bolnavă și presiunea fraților mei de a vinde casa părintească. Povestea mea este despre sacrificiu, vinovăție și întrebarea dacă am făcut alegerea corectă pentru familia mea. Încă mă întreb dacă dragostea poate supraviețui acolo unde banii și resentimentele au pus stăpânire pe suflete.
Sunt prinsă între responsabilitatea față de fiica mea și îngrijirea tatălui meu vitreg, Walter, care locuiește singur într-o casă în ruină. Propunerea de a-l muta într-un azil a dus la o criză emoțională, lăsându-mă să mă întreb cum să împac nevoile familiei mele cu cele ale unui bătrân care a fost ca un tată pentru mine. În această poveste, explorez dilemele morale și emoționale care mă macină zilnic.
În urmă cu un an, vecinul meu în vârstă, domnul Popescu, a suferit o cădere gravă care l-a lăsat în mare parte imobilizat la domiciliu. Fiul său, Andrei, locuiește în cealaltă parte a țării și vizitează rar din cauza serviciului solicitant și a familiei tinere. Fără altcineva la care să apeleze, domnul Popescu m-a chemat frecvent pentru ajutor.
Când copiii noștri s-au căsătorit, ea nu a putut participa la nuntă, dar a trimis un cadou generos. Tânărul cuplu și-a început viața într-un apartament închiriat, iar la scurt timp după aceea, am fost rugată să am grijă de mama ei în vârstă. Puțin știam că viața mea urma să se schimbe radical.
Sunt sfâșiată. Ca mamă singură care își crește fiul, trebuie să-i acord multă atenție și să mă asigur că are o copilărie fericită. Pe lângă asta, am un tată vitreg în vârstă de 86 de ani care locuiește într-o casă dărăpănată într-o zonă rurală. Vârsta medie a locuitorilor din acest sat este de aproximativ 75 de ani. Nu-mi amintesc de tatăl meu biologic. Uneori îmi amintesc
Când copiii noștri s-au căsătorit, ea nu a putut participa la nuntă, dar a trimis un cadou generos. Tânărul cuplu și-a început viața într-un apartament închiriat, iar la scurt timp după aceea, am fost rugată să am grijă de mama ei în vârstă. Puțin știam că viața mea urma să se schimbe radical.
Adesea, familiile îngrijesc rudele în vârstă din motive egoiste, doar pentru a se confrunta cu dispute amare privind moștenirea după decesul acestora. În această poveste, împărțirea bunurilor duce la consecințe neașteptate și dezvăluie rupturi profunde în familie.
