„Când am menționat un azil de bătrâni, inima bunicului Ion s-a frânt: Navigând la răscrucea dintre datoria față de familie și vinovăția personală”
Ca mamă singură a fiului meu, Andrei, și îngrijitoarea principală a bunicului meu în vârstă, Ion, mă simt prinsă între două lumi. Andrei merită o copilărie plină de viață, în timp ce bunicul Ion, la 87 de ani, locuiește singur într-o casă dărăpănată la marginea unui sat mic din România, unde comunitatea este în declin. Nu mi-am cunoscut niciodată tatăl, iar uneori povara responsabilității devine copleșitoare.
