Sunt Lucia, o mamă care și-a crescut singură cei trei copii, iar acum, la bătrânețe, mă lupt cu singurătatea și cu amintirile unei familii care s-a destrămat. În fiecare an, sper ca măcar de sărbători să ne regăsim, dar telefoanele rămân mute și ușa apartamentului meu mic din București nu se deschide. Între speranță și dezamăgire, mă întreb dacă dragostea de mamă poate supraviețui uitării.
Mă numesc Maria și de ani buni trăiesc singură într-un apartament vechi din Iași, cu pereți care încă mai păstrează ecoul râsetelor de altădată. Copiii mei, Irina și Vlad, au crescut, au plecat fiecare pe drumul lui și, deși îi iubesc nespus, simt cum distanța dintre noi devine tot mai greu de trecut. Povestea mea este despre singurătate, despre dorul de familie și despre întrebările care mă macină: oare dragostea lor pentru mine a devenit doar o datorie, nu o alegere?
Sunt Maria, am 68 de ani și, după moartea soțului meu, am rămas singură într-un apartament mic din București. Am sperat că fiii mei, Radu și Sorina, mă vor primi în casele lor, dar răspunsul lor rece m-a făcut să mă simt ca o povară. Încerc să găsesc sens în fiecare zi, luptând cu singurătatea și cu întrebarea dacă dragostea de mamă se uită atât de ușor.
