Sunt Ana și viața mea a fost o luptă continuă de când soțul meu, Doru, a plecat când fiica noastră, Ilinca, avea doar doi ani. Am muncit pe brânci, am făcut sacrificii inimaginabile pentru ca Ilinca să nu simtă lipsa tatălui, dar când a crescut, totul s-a întors împotriva mea. Acum, la 52 de ani, mă trezesc acuzată de propriul copil că i-am furat viitorul, iar rana asta doare mai tare decât orice altceva.
Tocmai ieșisem din spital cu fetița mea, Mara, și mă simțeam mai singură ca niciodată. Bunica mea, Ileana, era dornică să ajute, dar nu în felul în care aveam eu nevoie, iar soțul meu, Mihai, era mereu la muncă. Povestea mea este despre neputință, așteptări nerealiste și lupta de a găsi sprijinul de care aveam cu adevărat nevoie.
Într-o societate care adesea transferă responsabilitatea creșterii copiilor pe umerii femeilor, poveștile mamelor singure care luptă pentru supraviețuire sunt, din păcate, prea comune. Acest text narativ explorează viețile femeilor care, poate naiv, au crezut că responsabilitatea pentru copiii lor ar putea fi împărțită sau susținută de alții. Scufundă-te în realitățile complexe cu care se confruntă Ana și Carolina, două femei care s-au luptat singure cu provocările maternității.
