Sunt Maria și, de când am rămas singură la casa părintească, vizitele familiei au devenit o povară apăsătoare. Între treburi gospodărești și așteptările rudelor, mă simt tot mai sufocată, mai ales când nepotul meu, Vlad, vine cu pretenții și nemulțumiri. Povestea mea e despre epuizare, neînțelegeri și dorința de a fi ascultată, nu doar folosită.
Totul a început într-o dimineață ploioasă, când fiica mea, Irina, m-a sunat disperată să o ajut cu nepotul meu, Vlad, care era bolnav și nu putea merge la grădiniță. Am acceptat, deși știam că nu va fi ușor, mai ales că nepoata mea cea mare, Ana, era mereu ocupată cu facultatea și programările la salon. Ziua aceea mi-a schimbat complet perspectiva asupra familiei și a sacrificiilor pe care le facem uneori fără să fim apreciați.
În fiecare weekend, vizitele la socrii mei se transformă într-un maraton de treburi casnice care mă lasă epuizat. Deși visez la zile de odihnă, mă trezesc prins într-un ciclu nesfârșit de sarcini impuse de socrii mei. Este o rutină pe care o detest, dar din care nu reușesc să evadez.
