Sunt mama Victoriei, o femeie minunată, dar port în suflet povara gândului că, din dorința de a o proteja, am împiedicat-o să-și găsească propriul drum. Povestea noastră e plină de iubire, dar și de conflicte mocnite, regrete și întrebări fără răspuns. Acum, privind înapoi, mă întreb dacă nu cumva am iubit-o prea mult și prea strâns.
Sunt mama Victoriei, o femeie extraordinară, dar mă întreb dacă stilul meu de parenting a împiedicat-o să-și găsească propriul drum. Într-o seară tensionată, am avut o discuție aprinsă care mi-a deschis ochii asupra impactului pe care l-am avut asupra vieții ei. Acum, mă întreb cum pot să o ajut să-și descopere adevărata chemare fără a o împiedica din nou.
Îmi iubesc nepoții din toată inima și prețuiesc fiecare moment petrecut cu ei. Sunt copii minunați, dar abordarea fiului meu în ceea ce privește parentingul mă îngrijorează. Le oferă prea multă libertate, iar în timpul vizitelor mele, casa devine haotică. Încerc să le ofer îndrumare, dar ei insistă că tatăl lor le permite acest comportament. Fiul meu îi susține întotdeauna, lăsându-mă să mă simt neputincioasă.
Ana și Andrei sunt într-o relație serioasă. Ea are 30 de ani, iar el are 34. Aceasta este prima relație serioasă a Anei, în timp ce Andrei a mai fost căsătorit și are o fiică de 9 ani din căsătoria anterioară. Cuplul avea planuri de căsătorie, dar acum aceste planuri sunt incerte.
Deși am împlinit recent 63 de ani, mă simt mai bine decât acum 20 de ani. Asta înseamnă să preiei controlul asupra vieții tale și să mănânci sănătos. Îi sfătuiesc pe toți să ia în considerare acest lucru, deoarece întotdeauna este timp pentru un stil de viață sănătos. Dar povestea mea este despre altceva. Vreau să împărtășesc un incident care a avut loc între mine și fiul meu.
Îmi ador nepoții și sunt recunoscătoare că îi am în viața mea. Sunt copii buni, dar stilul de parenting al nurorii mele este problematic. Le permite să facă prea multe. De fiecare dată când îi vizitez, copiii sunt neastâmpărați, țipă și fac dezordine. Încerc să îi corectez, dar mereu spun că mama lor le permite. Nuroara mea îi apără imediat.
Să rămâi sau să pleci, să ierți sau să uiți, să înduri sau să renunți… Aceasta a fost povestea complexă și oarecum dureroasă împărtășită de o prietenă. Tatăl ei, Andrei, lucrase în București ani de zile, confruntându-se cu o decizie sfâșietoare între părinții săi în vârstă și nevoile financiare ale propriilor copii.
Unde dispar ele tot anul? Știi de ce se întâmplă asta? Pentru că atât mama mea, cât și soacra mea vor să o ducă pe fiica mea la mare.
Acum o lună, am devenit tată. Eram în culmea fericirii, mai ales că fiica noastră mult așteptată, Ana, era în sfârșit aici. Dintr-un motiv oarecare, îmi doream foarte mult ca mama mea să fie prima care o întâlnește.
Ana are 29 de ani. Este o tânără mamă aflată în concediu de maternitate. Ca multe alte femei, Ana a vrut să-și mulțumească partenerul, așa că a încercat să-l ajute cu totul și să nu-l împovăreze cu problemele ei. Cu toate acestea, după ce a născut fiul lor, situația s-a schimbat. Nu a găsit înțelegere și sprijin din partea soțului ei. Prietena ei i-a spus că
De când am întâlnit-o prima dată, am știut că nu era pregătită pentru viața de căsătorie. Nu era vorba despre vârsta ei, deoarece avea 23 de ani. Problema era lipsa ei de responsabilitate. Dar fiul meu, Andrei, pare să nu observe acest lucru – scrie Elena. Când a adus-o acasă să ne cunoască, Ioana era mai interesată de telefonul ei și de rețelele sociale decât să interacționeze cu noi.
Mă lupt să înțeleg de ce fiica mea, Ana, și soțul ei, Mihai, au decis să aibă un copil în acest moment al vieții lor. Este clar că carierele lor au prioritate, deoarece ambii sunt profund investiți în creșterea lor profesională. Deși recunosc importanța muncii, mai ales când contribuie pozitiv la societate, totuși mă întreb care este rațiunea de a avea un copil când abia pot să-și facă timp pentru a fi părinți, lăsând majoritatea responsabilităților pe seama bonei.
