Sunt Maria, o femeie care a trecut prin multe alături de soțul meu, Ion. Când fiul nostru, Vlad, a venit să ne ceară bani, am fost pusă în fața unei decizii dureroase: să-l ajut sau să mă gândesc la bătrânețea noastră. Povestea mea e despre vinovăție, iubire și frica de a nu avea siguranță la bătrânețe.
Am fost mereu stâlpul familiei mele, dar când am ieșit la pensie și nu am mai putut să-mi ajut fiica financiar, totul s-a schimbat. Între mine și Ana s-a ridicat un zid de tăcere, iar nepotul meu, Rareș, mi-a lipsit mai mult decât orice. Povestea mea e despre vină, iertare și curajul de a reconstrui legături atunci când totul pare pierdut.
Povestea mea începe cu o ceartă aprinsă cu fiica mea, Andreea, care ne acuză că ne bucurăm de pensie în timp ce ea se luptă cu datorii. Încerc să îmi apăr deciziile, dar mă simt copleșită de vinovăție și îndoială. În final, mă întreb dacă am făcut alegerile corecte pentru familia mea.
Aproape de casa noastră, există un deal mare unde toți locuitorii și copiii lor se adună seara. Am observat imediat o familie cu un copil. Tatăl aluneca pe deal.
Am crezut că pensia mea, deși modestă, îmi va permite să trăiesc, dacă nu în lux, măcar fără sărăcie. Îi invidiam și eu, spunând că nu pot
Casatoriti dintr-o dragoste profunda, eu și Eugen am crescut trei fii în vremuri provocatoare. Ne-am descurcat, mânați de dragoste și determinare. Inspirată de pensia aventuroasă a bunicii Viviana, mi-am dorit aceeași libertate și bucurie în anii mei mai târzii. Totuși, viața nu urmează întotdeauna visurile pe care ni le stabilim.
