Am pierdut-o pe mama într-un moment în care aveam cea mai mare nevoie de ea. Povestea mea e despre vinovăție, regrete și încercarea de a mă ierta pe mine însumi. Îmi caut răspunsuri și alinare printre amintiri și greșeli, sperând să găsesc împăcare.
Mă numesc Ana și am crescut într-o casă unde tăcerea era mai grea decât orice ceartă. După moartea mamei, am rămas cu tata, Ion, un om rece și mult mai în vârstă decât mama fusese, și cu sora mea vitregă, Irina, care nu m-a privit niciodată ca pe cineva din familia ei. Povestea mea este despre lupta de a fi ascultată, de a-mi găsi locul și vocea într-o lume care părea hotărâtă să mă reducă la tăcere.
După moartea mamei, eu și sora mea, Camelia, am moștenit două parcele în grădina comunității. Ea m-a acuzat că i-am dat parcela sterpă, iar conflictul dintre noi a scos la iveală răni vechi, neînțelegeri și dorința fiecăreia de a fi recunoscută și iubită. Povestea mea este despre familie, pierdere și lupta pentru dreptate, dar și despre cum pământul poate deveni oglinda sufletului nostru.
La vârsta de șase ani, am fost pus în fața unei decizii care mi-a schimbat viața pentru totdeauna. Mama mea, pe care nu o mai văzusem de ani de zile, a apărut la ușa noastră, dar am fost prea rănit pentru a o primi înapoi. Acum, cu o familie proprie, încă mă lupt cu consecințele acelei zile.
