Sunt Maria, o mamă care și-a crescut singura fiica, Ana, după ce soțul meu a murit. Povestea mea e despre dorința de a oferi totul copilului meu, dar și despre durerea de a nu putea ține pasul cu așteptările ei, mai ales când familia soțului ei îi oferă tot ce eu nu pot. Între noi s-a ridicat un zid de neînțelegeri, iar sufletul meu e sfâșiat între vinovăție și neputință.
Totul a început într-o dimineață obișnuită, când soacra mea, Mariana, a decis să folosească produsele mele de îngrijire primite de la serviciu. Ce a urmat a fost o avalanșă de reproșuri, lacrimi și o criză de familie care m-a făcut să mă întreb dacă vreodată voi mai putea privi acele produse cu aceeași relaxare. Povestea mea e despre limite, încredere și cât de ușor se poate transforma un gest banal într-un conflict de proporții.
La 34 de ani, m-am căsătorit cu Andrei, un bărbat divorțat de 44 de ani, care avea o fiică dintr-o căsătorie anterioară. Am fost entuziasmată să ne construim propria familie și am avut un copil împreună. Totuși, sprijinul continuu al lui Andrei pentru fiica sa adultă, Maria, a început să ne tensioneze relația, iar eu am început să mă întreb dacă am făcut alegerea corectă ignorând trecutul său.
Sâmbetele în familia noastră sunt dedicate copiilor care petrec timp cu bunica lor. Aceasta a fost rutina noastră de mai bine de un an. Chiar și după nașterea celui de-al doilea copil, soacra mea a arătat puțin interes pentru nepoții ei. Venea o dată pe lună, aducea cadouri, petrecea o oră sau două cu ei și apoi pleca. În mod natural, fiicele mele abia o recunoșteau. Fiica mea cea mare, când
