Am crescut cu vorbele mamei răsunându-mi în minte, că nu sunt „prea frumoasă”. Ani de zile am trăit cu sentimentul că nu voi fi niciodată suficientă, până când am învățat să mă văd cu alți ochi. Povestea mea este despre durerea cuvintelor, despre transformare și despre cum am găsit curajul să mă iubesc.
Mă numesc Mariana și, la 62 de ani, încă mă întreb dacă dragostea mai are rost după ce ai trecut prin atâtea. Povestea mea e despre cum am ajuns să nu mai cred în căsătorie, deși am crescut cu visul unei familii perfecte. Între dezamăgiri, presiuni sociale și dorința de libertate, am învățat să mă regăsesc pe mine însămi.
După opt ani de căsnicie și trei copii, viața mea ca mamă cu normă întreagă este departe de a fi simplă. Între responsabilitățile zilnice și presiunile soțului meu, mă simt prinsă într-o capcană a așteptărilor nerealiste. Într-o seară, o ceartă aprinsă a scos la iveală adevăruri dureroase despre relația noastră.
