Totul a început într-o seară ploioasă, când l-am găsit pe tatăl soțului meu, domnul Dumitru, așezat la masa din bucătărie, mâncând ultima felie de cozonac. De atunci, vizitele lui au devenit tot mai dese, iar frigiderul nostru tot mai gol. Povestea mea este despre limite, familie și curajul de a spune „ajunge” atunci când simți că nu mai poți.
Sunt Ana și am trăit ani de zile cu un soț a cărui poftă de mâncare a devenit centrul vieții noastre. Am încercat să-l ajut, să-l înțeleg, dar am ajuns să mă simt captivă într-o casă unde frigiderul era mereu gol și liniștea, tot mai rară. Povestea mea nu e doar despre mâncare, ci despre cum o dependență poate rupe o familie.
Într-o dimineață obișnuită, am descoperit că două ouă dispărute din frigider au declanșat un conflict neașteptat cu nora mea, Irina. Povestea mea este despre tensiunile care mocnesc între generații, despre neînțelegerile dintr-o familie românească și despre cum lucrurile mărunte pot scoate la iveală răni vechi. Mă întreb dacă, uneori, nu uităm să ne ascultăm unii pe alții, pierduți în propriile supărări.
Mă numesc Mariana și povestea mea este despre lupta de a crește o fiică, Evelina, care a învățat să arate mereu cu degetul spre ceilalți. Am încercat să-i ofer tot ce am avut mai bun, dar, pe măsură ce anii au trecut, am văzut cum responsabilitatea și asumarea greșelilor îi erau străine. Acum, mă întreb dacă nu cumva eu am contribuit la această lipsă de responsabilitate și dacă mai pot schimba ceva.
