Sunt Maria, mama a două fete, iar povestea mea începe în momentul în care am aflat că ginerele meu vrea să cumpere o casă pe numele mamei lui. Între dorința de a-mi proteja fiica și teama de a nu destrăma familia, am fost nevoită să iau decizii grele și să mă confrunt cu adevăruri dureroase. Povestea mea este despre încredere, sacrificiu și limitele iubirii părintești.
M-am trezit prinsă între două lumi: casa pe care o numeam „acasă” și prezența constantă a Neveei, proprietara, care nu știa să bată la ușă nici la propriu, nici la figurat. Fiecare vizită neanunțată era ca o fisură în intimitatea mea, iar tensiunile au explodat la o masă de familie când soacra mea a venit cu o soluție neașteptată. Povestea mea e despre limite, curaj și prețul pe care îl plătim pentru liniștea noastră.
Sunt Viorica, o femeie trecută de 60 de ani, care și-a deschis casa și inima pentru fiul ei, Petru, și nora lui, Ana. Povestea mea e despre granițele invizibile care se ridică între generații și despre lupta de a nu pierde tot ce ai construit o viață. Între dorința de a ajuta și nevoia de respect, am ajuns să mă simt străină în propria casă.
Mă numesc Irina și am ajuns să fiu prinsă între dragostea pentru soțul meu, Vlad, și dorința de a-mi proteja viitorul. Mama lui, doamna Stanciu, mi-a propus să facem schimb de case, dar cu o condiție care mi-a dat fiori: să-i transfer proprietatea mea pe numele ei. Povestea mea e despre familie, încredere și limitele pe care le punem atunci când trecutul nu ne dă pace.
În copilărie, visam mereu să am un refugiu liniștit în grădină. Când în sfârșit mi-am cumpărat propria casă, visul a devenit realitate. Dar pe măsură ce familia mea a crescut, la fel a crescut și interesul lor pentru mica mea oază, transformând-o într-un spațiu comun pe care nu l-am intenționat niciodată.
Elena, cu cinci ani mai tânără decât fostul ei soț Radu, a admirat întotdeauna stilul său de viață urban. La acea vreme, el era un angajat obișnuit, dar pentru Elena, părea extraordinar.
