Din prima zi în casa soacrei mele, am simțit că nu mai am loc pentru mine. Între regulile ei stricte și dorința mea de libertate, am ajuns să mă pierd, să mă îndoiesc de cine sunt. Povestesc cum am încercat să-mi regăsesc vocea într-o casă care nu era a mea, dar unde trebuia să supraviețuiesc.
Am trăit ani întregi în umbra soacrei mele, încercând să găsesc un echilibru între respectul față de ea și respectul față de mine însămi. Fiecare zi era o luptă cu reguli absurde, priviri tăioase și așteptări nespuse. Povestea mea este despre curajul de a-mi revendica dreptul la fericire, chiar și atunci când totul părea pierdut.
Am crezut că sângele nu se spală niciodată, dar într-o toamnă rece, am fost nevoită să-mi dau afară sora și copiii din apartamentul meu. Povestea noastră nu e doar despre reguli încălcate, ci despre limitele răbdării, sacrificiu și vina care mă apasă și azi. Mă întreb dacă am făcut bine sau dacă, în goana după liniștea mea, am pierdut ceva ce nu voi mai putea recupera vreodată.
Am crescut într-o familie în care regulile nescrise ale bunicului, Ilie, ne-au ghidat viețile, dar nimeni nu le-a pus vreodată pe hârtie. Când am descoperit jurnalul său vechi, am fost prinsă între dorința de a păstra tradiția și nevoia de a-mi găsi propriul drum. Povestea mea e despre lupta dintre trecut și prezent, despre cum ne pot modela viețile regulile uitate și despre prețul pe care îl plătim când încercăm să le încălcăm.
