Sunt Viorica și, de șase luni, casa mea nu mai e a mea. Fiul meu, Petru, și nora mea, Ana, au venit să locuiască la mine „temporar”, dar fiecare zi a devenit o luptă pentru spațiu, respect și liniște. Între dorința de a-mi ajuta copilul și nevoia de a-mi păstra demnitatea, am ajuns să mă întreb: când devine generozitatea o povară?
Sunt Maria, o femeie trecută de șaizeci de ani, care și-a pierdut soțul și a rămas singură într-un apartament vechi. Când nora mea, Irina, mi-a propus să mă mut la ei, am crezut că e o șansă să fiu mai aproape de familie, dar am descoperit curând că rolul meu era altul decât cel de bunică iubită. Povestea mea este despre sacrificiu, neînțelegeri și dorința de a fi văzută cu adevărat.
Sunt Maria și, pentru mine, duminica a fost mereu ziua familiei, a mirosului de supă și a râsetelor copiilor. Dar într-o zi, nora mea, Irina, m-a rugat să nu mai vin la masa de duminică, spunând că vor să aibă casa doar pentru ei. De atunci, mă lupt cu sentimentul de inutilitate și cu întrebarea dacă am greșit undeva sau dacă pur și simplu lumea s-a schimbat prea mult pentru mine.
Sunt Elena și povestea mea începe într-o seară ploioasă, când am realizat că fiul meu, Radu, nu-mi mai aparține. Am încercat să-mi ascund gelozia și neputința, dar fiecare gest al Anei, nora mea, mă făcea să simt că pierd tot ce am mai drag. Am ajuns să mă întreb dacă dragostea de mamă poate justifica orice sacrificiu sau dacă, de fapt, am greșit încercând să-i despart.
Am crescut singură un băiat după moartea tragică a soțului meu, investind tot ce aveam în el. Când nora mea a intrat în viața noastră și a început să-și afirme independența, am simțit că pierd controlul asupra singurului om care-mi mai rămăsese. Povestea mea este despre durerea renunțării, conflictele de familie și încercarea de a găsi echilibrul între iubire și libertate.
Sunt Maria, o mamă care a crezut mereu că familia este cel mai de preț lucru. Dar când nora mea, Irina, a început să-l îndepărteze pe fiul meu, Vlad, de mine din cauza unui apartament, am simțit cum tot universul meu se destramă. Povestea mea este despre dragoste, sacrificiu și lupta de a nu pierde legătura cu propriul copil.
Sunt Viorica, o femeie trecută de 60 de ani, care și-a deschis casa și inima pentru fiul ei, Petru, și nora lui, Ana. Povestea mea e despre granițele invizibile care se ridică între generații și despre lupta de a nu pierde tot ce ai construit o viață. Între dorința de a ajuta și nevoia de respect, am ajuns să mă simt străină în propria casă.
