Am plecat să muncesc în străinătate când Ava avea doar 12 ani, sperând să-i ofer un viitor mai bun. Acum, relația noastră este plină de resentimente și neînțelegeri, iar distanța dintre noi pare insurmontabilă. Încerc să găsesc o cale de a repara ceea ce am pierdut, dar mă întreb dacă nu cumva este prea târziu.
La vârsta de șase ani, am fost pus în fața unei decizii care mi-a schimbat viața pentru totdeauna. Mama mea, pe care nu o mai văzusem de ani de zile, a apărut la ușa noastră, dar am fost prea rănit pentru a o primi înapoi. Acum, cu o familie proprie, încă mă lupt cu consecințele acelei zile.
În multe familii din România, dinamica favoritismului poate crea fisuri invizibile care cresc în timp. Când un copil este constant favorizat, celălalt poate simți că este neglijat și subapreciat. Aceasta este povestea mea, o poveste despre neglijare emoțională și decizia dificilă de a mă distanța de familia mea. Fratele meu, Mihai, a fost mereu preferatul părinților noștri, lăsându-mă să mă lupt cu sentimente de invizibilitate și resentiment. Aceasta este povestea mea și de ce am ales să nu am grijă de tatăl meu bolnav.
Într-o dimineață de septembrie, tata m-a sunat să-mi ceară ajutorul pentru plata chiriei pe următoarele luni. De când a murit mama, locuiește singur într-un apartament mic dintr-un oraș apropiat. Am un frate, Mihai, care locuiește în același oraș cu noi. Am presupus că tata i-a cerut și lui Mihai ajutorul. Nu știam că eforturile noastre de a-l sprijini vor dezvălui un secret care va fractura legăturile familiei noastre.
Un bunic ezitant se confruntă cu complexitatea acceptării copilului partenerului fiicei sale dintr-o relație anterioară, căutând sfaturi de la prieteni și familie.
