Sunt Ioana și, deși am visat mereu la o familie fericită, realitatea m-a adus în pragul epuizării. Împart viața cu Vlad, soțul meu, dar nu și responsabilitățile casei sau ale copiilor noștri mici. Povestea mea este despre lupta nevăzută a femeilor care muncesc pe două fronturi și despre tăcerea care doare mai tare decât orice ceartă.
Sunt Maria, și viața mea s-a schimbat radical când mama mea, Ana, a început să se îmbolnăvească și a insistat să locuiască cu mine și fiul meu, Andrei. Deși o iubesc pe mama, prezența ei constantă a adus tensiuni și conflicte în casa noastră. Povestea mea explorează cum am învățat să pun limite și să gestionez responsabilitățile familiale fără a-mi sacrifica propria fericire.
Am o prietenă pe nume Clara, care are 68 de ani. Recent, a fost internată în spital din cauza unui accident vascular cerebral, dar nu cunosc toate detaliile. Ar putea fi din cauza vârstei sau a unui stil de viață nesănătos (dietă proastă, lipsa exercițiilor fizice etc.). Fiul ei, Lucian, locuiește de câțiva ani într-un alt județ, la 800 de kilometri distanță. Are propria familie acolo, o soție și copii. Dintr-o dată, mama lui
– „I-am spus că nimeni nu se gândește la mine sau la copilul nostru. Cu siguranță nu ea. Se agață de el și se așteaptă să rezolvăm noi totul.”
Mai ales când vine vorba de relația dintre copii și mama lor. O mamă care a făcut totul pentru a le oferi o viață confortabilă. Totuși, în viața reală, se întâmplă și evenimente triste.
