Când am împlinit optsprezece ani, tata a declarat că sunt adult și trebuie să plătesc chirie sau să mă mut. De asemenea, trebuia să-mi cumpăr singur mâncarea. El credea că și-a îndeplinit datoria de părinte. Peste un deceniu mai târziu, tata îmi cere acum sprijin financiar, crezând că îi datorez ceva. Crescând, am auzit mereu că a locui acasă este un privilegiu, nu un drept.