Viața mea s-a transformat într-o rutină apăsătoare, prinsă între dorința de a-i face pe plac soțului meu, Darius, și nevoia de a nu mă pierde pe mine însămi. Fiecare zi e o luptă între mirosul de ceapă prăjită și tăcerile apăsătoare care ne separă tot mai mult. Mă întreb dacă dragostea noastră mai poate fi salvată sau dacă am rămas doar două umbre care împart aceeași masă.
În ziua aniversării mele, un cadou făcut de mână de iubitul meu, Vlad, a declanșat o ceartă care mi-a pus sub semnul întrebării relația, valorile și propriile mele așteptări. Povestea mea este despre orgoliu, nesiguranță și lupta dintre dorința de a fi apreciată și realitatea vieții de zi cu zi. Întrebarea care mă macină: am fost prea dură sau doar sinceră cu mine însămi?
Niciodată nu mi-am imaginat că vestea celei de-a treia sarcini va zdruncina din temelii familia pe care am construit-o cu Vlad. După doisprezece ani împreună și doi copii minunați, am crezut că suntem de neclintit, dar realitatea m-a lovit ca un trăsnet. Povestea mea este despre curaj, pierdere și regăsire, într-o lume în care uneori dragostea nu e de ajuns.
Într-o seară tensionată, am decis să nu mai preiau toate treburile casei, sperând că soțul meu, Lucian, va observa și va înțelege cât de mult mă apasă povara. Însă planul meu a scos la iveală fisuri adânci în relația noastră, pe care le-am ignorat prea mult timp. Confruntarea care a urmat ne-a forțat să privim adevărul în față și să ne întrebăm dacă mai putem merge împreună pe același drum.
La 58 de ani, am simțit pentru prima dată fiorul unei iubiri neașteptate, care m-a pus în fața celei mai grele decizii din viața mea: să rămân într-o căsnicie lipsită de pasiune sau să risc totul pentru o șansă la fericire. Familia mea nu m-a luat în serios, iar copiii mei au râs, spunând că nu pot înțelege până nu trăiesc pe pielea mea. Povestea mea este despre curaj, teamă și dorința de a nu lăsa viața să treacă pe lângă mine.
