Am ajuns să mă judec cu sora mea pentru casa părinților noștri, deși ani la rând am crezut că noi doi n-o să ne întoarcem niciodată unul împotriva celuilalt. Ea voia să păstreze casa pentru copiii ei și îmi cerea să renunț la partea mea, iar eu simțeam că, dacă cedez, îmi îngrop încă o dată viața pentru vina altora. Când casa s-a vândut și banii s-au împărțit, n-am simțit nicio victorie, doar golul ăla greu care rămâne când familia se rupe fără zgomot, dar definitiv.