Sunt Maria, o mamă care și-a pierdut liniștea când fiica mea, Irina, a încetat să-mi răspundă la telefon. Când am ajuns la ea acasă, am descoperit semne tulburătoare pe care nu le-am văzut niciodată înainte. Povestea mea e despre frică, vinovăție și curajul de a înfrunta adevărul din spatele ușilor închise.
De ani de zile merg cu Mihai la părinții lui la țară, ajutăm la muncile gospodărești, dar mereu simt că nu sunt decât o musafiră tolerată. Soacra o răsfață pe sora lui Mihai, Cătălina, cu bani și cadouri, iar pe noi ne tratează cu indiferență. Această nedreptate a început să ne otrăvească relația și mă face să mă întreb dacă voi fi vreodată cu adevărat parte din această familie.
Am pierdut totul într-o clipă: părinții, liniștea, și încrederea în cei pe care îi consideram familie. În lupta pentru casa copilăriei mele dintr-un sat din Argeș, am descoperit cât de adânc poate merge lăcomia și cât de greu e să alegi între dreptate și liniște sufletească. Povestea mea e despre trădare, curaj și întrebarea care nu-mi dă pace: ce înseamnă, de fapt, să ai un „acasă”?
Sunt Maria, mama a nouă fete, iar povestea mea începe într-o noapte de iarnă, când soțul meu, Viorel, a izbucnit: „Dacă mai vine încă o fată, ce facem, Maria?” Așteptam al zecelea copil și toată lumea din sat vorbea despre noi, unii cu milă, alții cu răutate. Între speranță, oboseală și presiunea tradițiilor, am trăit cea mai grea și frumoasă perioadă din viața mea.
Am trăit pe pielea mea cum o moștenire poate rupe o familie, dar și cum credința și rugăciunea pot aduce alinare când totul pare pierdut. Povestea mea începe într-o noapte tensionată, când mama, bolnavă și neputincioasă, a devenit mărul discordiei între mine și sora mea. Am învățat că iertarea nu vine ușor, dar fără ea sufletul nu-și găsește pacea.
Am moștenit o casă de la o mătușă îndepărtată, iar când am ajuns acolo, am descoperit că nu sunt singura care pretinde dreptul asupra ei. Povestea mea este despre familie, secrete vechi și lupta pentru adevăr, dar și despre regăsirea propriei identități. Întrebarea care mă macină: cât de departe suntem dispuși să mergem pentru a afla cine suntem cu adevărat?
Am fost mereu fata care a spus „da” fără să întrebe „de ce”. Când soțul meu, Doru, a decis să ne mute într-un sat uitat de lume, am crezut că poate acolo vom găsi liniștea. Dar adevărul era că, în acea izolare, am descoperit cine sunt cu adevărat și cât de mult pot lupta pentru mine și pentru fiica mea, Ilinca.
Sunt Maria, o bunică dintr-un sat mic din Moldova, iar povestea mea nu e despre liniștea bătrâneții, ci despre singurătate, sacrificii și dorința de a fi văzută. După o viață de muncă și griji pentru familie, m-am trezit la pensie cu sufletul gol și cu copiii plecați departe, fiecare cu problemele lui. Între zidurile reci ale casei, lupt cu amintirile, cu lipsurile și cu întrebarea dacă mai contez pentru cei pe care i-am iubit cel mai mult.
