Sunt Ivona, o mamă rămasă singură după moartea soțului meu, încercând să-mi cresc cei trei copii mici în București. Mama mea, deși locuiește aproape, refuză să mă ajute, spunând că și-a făcut deja datoria ca părinte. Între serviciu, nopți nedormite și sentimentul de abandon, mă lupt să găsesc puterea de a merge mai departe.
M-am întors acasă din maternitate cu fiica mea nou-născută, dar în loc de căldură și sprijin, am găsit doar dezordine și singurătate. Soțul meu, Radu, era mereu ocupat cu serviciul, iar eu m-am simțit abandonată și copleșită de începuturile maternității. Povestesc cum am supraviețuit acelor zile grele și cum această experiență a schimbat pentru totdeauna dinamica familiei noastre.
Sunt Lidia, am șaptezeci și doi de ani, și am hotărât să nu-mi mai vizitez copiii la sfârșit de săptămână. Durerea pe care o simt când văd cum familia mea s-a schimbat m-a forțat să aleg tăcerea și distanța, ca să-mi păstrez demnitatea. Povestea mea este despre singurătate, despre dragostea de mamă care nu moare niciodată și despre întrebările care mă bântuie în fiecare seară.
Mă numesc Irina și nu voi uita niciodată ziua în care vecina mi-a spus că bunica mea nu a mâncat de trei zile. Atunci am fost nevoită să mă confrunt cu propriile greșeli, cu răni vechi din familie și cu teama de a rămâne singură. Povestea mea este despre încercarea de a repara legăturile rupte, de a-mi înfrunta vina și de a găsi puterea să fiu aproape de cei dragi.
Într-o zi obișnuită, am aflat că bunica mea nu mâncase de trei zile. Copleșit de vină și de amintiri dureroase din familie, am încercat să repar ceea ce am neglijat. Povestea mea este despre regrete, iertare și drumul greu spre împăcare cu cei dragi și cu mine însumi.
Am crezut mereu că pot trăi altfel decât mama mea, refuzând să mă las ghidată de fricile și regulile ei. După nașterea fiului meu, singurătatea m-a împins să mă apropii de prietena mea cea mai bună, fără să bănuiesc că tocmai ea va fi cea care îmi va răsturna lumea. Acum mă întreb dacă nu cumva, în încercarea de a fi liberă, am repetat greșelile pe care le-am condamnat mereu.
Sunt Zoran și povestea mea începe în momentul în care lumea mea s-a prăbușit odată cu diagnosticul fiului meu, Filip. Am rămas singur, cu o familie destrămată și prieteni care s-au îndepărtat, luptând să găsesc un loc pentru copilul meu într-o societate care nu-l acceptă. Între decizii dureroase, nopți de nesomn și speranțe fragile, am învățat ce înseamnă să nu renunți niciodată, chiar și atunci când totul pare pierdut.
Într-o noapte rece de februarie, soțul meu, Radu, mi-a spus că are nevoie de o pauză și m-a trimis cu fetița noastră nou-născută, Ilinca, la părinții mei. Printre lacrimi, frică și nesiguranță, am fost nevoită să-mi găsesc puterea de a merge mai departe și să descopăr ce înseamnă cu adevărat familia. Povestea mea este despre trădare, curaj și regăsirea sinelui într-o lume care pare să se destrame.
Sunt Irina, am 67 de ani și am crescut doi copii singură, sacrificând totul pentru ei. Acum locuiesc cu fiul meu, Vlad, și nora mea, Camelia, dar mă simt ca o povară, ca o străină în casa pe care am construit-o cu mâinile mele. Povestea mea e despre durerea de a fi dată la o parte, despre singurătate și despre întrebarea dacă dragostea de mamă chiar e fără margini.
Viața mea s-a schimbat într-o clipă, când am auzit-o pe fiica mea șoptind că ar fi mai bine să plec. Povestesc despre durerea respingerii de către cei dragi, lupta pentru demnitate și decizia grea de a merge la azil în loc să rămân acasă. Mă întreb dacă singurătatea e cu adevărat singura cale pentru un bătrân în România.
Cu câteva zile înainte de aniversarea mea, mă simt copleșită de anxietate, nu de bucurie. Relația tensionată cu nora mea, Mirela, a schimbat totul în familie, iar fiul meu, Marius, pare tot mai departe. Povestea mea este despre lupta de a păstra familia unită, în timp ce mă simt tot mai străină în propria casă.
Într-o seară de toamnă, viața mea s-a prăbușit când soțul meu, Zoltan, a ales să plece la meci în loc să fie alături de mine și de fiul nostru, David. Am rămas singură cu toate grijile, simțindu-mă invizibilă și epuizată, până când am luat decizia să plec, fără să privesc înapoi. Aceasta este povestea mea despre dezamăgire, curaj și regăsirea propriei valori.
