Nimeni nu m-a așteptat vreodată, nimeni nu m-a căutat. Am trăit mereu la marginea satului, invizibilă, până când într-o zi, când toți voiau să omoare calul sălbatic, am simțit că trebuie să mă ridic împotriva lor. Aceasta este povestea despre curaj, despre ce înseamnă să fii singur și despre cum, uneori, speranța vine din cele mai neașteptate locuri.
Am trăit ani de zile cu speranța că voi deveni mamă, dar fiecare încercare eșuată m-a împins mai aproape de disperare. Povestea mea este despre dorința arzătoare de a avea un copil, despre presiunea familiei și despre lupta cu propriile temeri. Între lacrimi, rugăciuni și momente de cumpănă, am învățat ce înseamnă să nu renunți niciodată la visul tău.
Mă numesc Ana și am crescut cu dorul de mama, care a dispărut din viața mea când aveam doar șapte ani. Am trecut prin ani grei în centrul de plasament, unde fiecare zi era o luptă între speranță și dezamăgire, până când am fost adoptată de familia Popescu. Povestea mea este despre pierdere, adaptare și curajul de a iubi din nou, chiar și atunci când sufletul ți-e plin de răni.
M-am născut într-o noapte rece de februarie, iar la doar câteva ore după primul meu plâns, am fost lăsat la ușa spitalului din Iași. Am crescut printre străini, cu un diagnostic care m-a făcut să mă simt mereu diferit, dar și cu o dorință nestăvilită de a fi iubit și acceptat. Povestea mea este despre abandon, dar și despre curajul de a merge mai departe, chiar și atunci când lumea pare să te fi uitat.
Sunt Ana, am 45 de ani și credeam că viața mea de mamă s-a încheiat cu fiica mea, Maria. După ani de încercări și dezamăgiri, vestea unei sarcini neașteptate a venit ca un fulger, iar totul a pornit de la rugăciunile neobosite ale Mariei. Povestea mea e despre speranță, frică, familie și miracole care apar când te aștepți mai puțin.
Mă numesc Ana și am crescut într-un sat mic din Moldova. După moartea tatălui meu, mama a rămas singură cu mine și fratele meu, Radu, care este imobilizat într-un scaun cu rotile. Când singura noastră mașină s-a stricat, am fost nevoită să bat la ușa domnului Ionescu, vecinul nostru bogat și distant, iar ceea ce a urmat ne-a schimbat viețile pentru totdeauna.
Sunt Ioana și trăiesc o dilemă care mă macină: soțul meu, Radu, spune că doar un copil l-ar motiva să lupte pentru mai mult, dar eu nu pot accepta să aduc pe lume un copil doar ca să-l salvez pe el de propriile neîmpliniri. Povestea noastră e plină de certuri, speranțe și frici, iar fiecare zi pare o răscruce. Mă întreb dacă dragostea poate supraviețui când visurile noastre merg în direcții opuse.
Sunt Rareș, am nouă ani și inima mea e mai fragilă decât a altora. Povestea mea nu e despre boală, ci despre curaj, prietenie și o zi care mi-a schimbat viața. Într-o lume în care toți se tem să vorbească despre suferință, eu am învățat să trăiesc fiecare clipă cu bucurie, datorită unei prietene care mi-a arătat ce înseamnă să nu fii niciodată singur.
Mă numesc Irina și am deschis ochii după optsprezece luni de comă, în timp ce mama îmi citea poezii la marginea patului. Povestea mea este despre disperarea și speranța unei familii românești, despre certuri, sacrificii și dragostea care a ținut-o pe mama vie în fiecare zi. Prin tot acest timp, Iașul a respirat odată cu mine, iar eu am revenit la lumină datorită răbdării, durerii și unei iubiri care nu a renunțat niciodată.
Mă numesc Magda și am fost alungată din propria mea viață de omul pe care îl iubeam, doar pentru că nu puteam avea copii. Am trecut prin rușine, singurătate și am simțit greutatea prejudecăților dintr-un sat mic românesc. Acum, privind înapoi, mă întreb dacă am reușit cu adevărat să mă ridic din propria mea cenușă.
Într-o noapte de vară, am fugit cu fiul meu, David, din calea furiei soțului meu, Mihai. Ani de zile am trăit în frică, dar acea noapte a fost momentul în care am găsit curajul să schimb totul. Povestea mea este despre abuz, curaj și puterea de a începe din nou, chiar și atunci când totul pare pierdut.
Mă numesc Mirela și, după nouă fete, trăiesc fiecare zi între speranță, teamă și presiunea celor din jur, așteptând să aflu dacă al zecelea copil va fi băiat. Soțul meu, Sorin, și cu mine locuim într-un apartament mic din Ploiești, unde fiecare colț e plin de râsete, certuri și vise neîmplinite. Povestea mea e despre lupta cu prejudecățile, conflictele din familie și întrebările care nu-mi dau pace în fiecare noapte.
