Viața mea a fost mereu o luptă pentru acceptare, mai întâi în propria familie, apoi printre străini. Când l-am întâlnit pe Mihai, un bărbat văduv cu un băiat de opt ani, am fost pusă față în față cu propriile temeri și cu așteptările celor din jur. Povestea mea e despre încercarea de a iubi și de a fi iubită într-o familie care nu e a mea, dar în care mi-am pus toate speranțele.
Sunt Ivett, o mamă care a trebuit să lupte nu doar cu propriile temeri, ci și cu prejudecățile familiei mele, după ce am adus pe lume o fetiță într-un moment de mare vulnerabilitate. Toți cei din jur m-au judecat și au încercat să mă convingă că nu sunt suficient de puternică pentru a-mi crește copilul, dar dragostea mea pentru ea a fost mai mare decât orice obstacol. Povestea mea este despre curaj, suferință și speranța care nu moare niciodată.
Într-o noapte de vară, fiica mea, Irina, a venit acasă plângând, mărturisind că soțul ei, Cătălin, a amenințat-o. Din acea clipă, frica s-a cuibărit în sufletul meu și am simțit că nu mai am putere să lupt. Povestesc cum am încercat să-mi salvez copilul dintr-o relație toxică și cum credința m-a ajutat să găsesc speranță acolo unde nu mai vedeam nicio ieșire.
Într-o singură zi, am simțit bucuria nașterii fiicei mele și durerea pierderii soțului meu, Radu. Povestea mea vorbește despre lupta dintre speranță și disperare, despre conflictele cu familia și despre încercarea de a găsi lumină în întuneric. Întrebarea care mă macină este dacă pot sărbători un început când sufletul meu e sfâșiat de un sfârșit.
Într-o seară ploioasă, un străin a bătut la ușa mea din Iași, iar decizia de a-l primi a declanșat o avalanșă de adevăruri ascunse și conflicte familiale. Povestea mea este despre frică, speranță și curajul de a înfrunta trecutul pentru a-mi salva fiul. Am fost pusă în fața unei alegeri imposibile, iar fiecare clipă a devenit o luptă între disperare și încredere.
În ziua în care am adus-o pe lume pe fiica mea, soțul meu a murit într-un accident. Povestea mea e despre durere, speranță și conflictele cu familia care m-au sfâșiat. Mă întreb dacă voi putea vreodată să găsesc liniștea între două lumi atât de opuse.
Într-o dimineață geroasă, am aflat că mama mea are cancer. Din acel moment, am fost nevoit să devin adult peste noapte, să-mi țin familia unită și să găsesc speranță acolo unde părea că nu mai există. Povestea mea este despre durere, teamă, dar și despre puterea credinței și a dragostei care ne poate salva chiar și atunci când totul pare pierdut.
În acea dimineață, am știut că viața mea nu va mai fi niciodată la fel. Am fost nevoită să-mi iau rămas-bun de la fetița mea, Maria, și să iau o decizie imposibilă: să-i donez organele pentru a salva alți copii. Povestea mea este despre durere, speranță și întrebarea dacă dragostea de mamă poate învinge orice limită.
Într-o singură noapte, am pierdut apartamentul în care ne-am construit viața, după ce soacra mea a decis să-l vândă fără să ne spună. Ne-am mutat cu soțul și băiețelul nostru în garsoniera ei, unde fiecare zi a devenit o luptă pentru demnitate și pentru familia mea. Povestea mea este despre pierdere, compromisuri și speranța că vom regăsi, cândva, acel sentiment de acasă.
Sunt Lucia, o mamă care și-a crescut singură cei trei copii, iar acum, la bătrânețe, mă lupt cu singurătatea și cu amintirile unei familii care s-a destrămat. În fiecare an, sper ca măcar de sărbători să ne regăsim, dar telefoanele rămân mute și ușa apartamentului meu mic din București nu se deschide. Între speranță și dezamăgire, mă întreb dacă dragostea de mamă poate supraviețui uitării.
Sunt Ana și încă simt pe piele frigul acelei dimineți de noiembrie când am aflat că Vlad, băiatul meu de șapte ani, nu se va mai întoarce acasă. Într-un spital din București, printre aparate care bipăiau și fețe străine, am fost pusă în fața celei mai grele decizii: să las ca inima lui Vlad să bată mai departe în pieptul altui copil. Povestea mea e despre durere, iertare și curajul de a găsi un sens acolo unde nu mai există lumină.
Într-o dimineață obișnuită, soțul meu, Radu, a plecat să cumpere pâine și nu s-a mai întors niciodată. Ani la rând am trăit între speranța că se va întoarce și disperarea că l-am pierdut pentru totdeauna, până când adevărul a ieșit la iveală și mi-a sfâșiat sufletul. Acum, mă întreb dacă am cunoscut vreodată cu adevărat omul pe care l-am iubit.
