Mă numesc Sorina și povestea mea începe într-o seară de toamnă, când fiica mea, Irina, mi-a propus să vând casa în care am trăit peste treizeci de ani. Între zidurile vechi, am simțit cum trecutul și prezentul se ciocnesc, iar decizia de a renunța la tot ce am construit a scos la iveală conflicte, regrete și speranțe. Prin această încercare, am descoperit ce înseamnă cu adevărat să lași în urmă nu doar lucruri, ci și o parte din tine.
Într-o seară ploioasă, am stat față în față cu tatăl meu, într-o bucătărie rece, unde tăcerea era mai grea decât orice cuvânt. Povestea mea este despre lupta dintre două focuri din sufletul meu: dorința de a-mi urma visul și presiunea de a nu dezamăgi familia. Am învățat că uneori, cea mai grea alegere nu este între bine și rău, ci între ceea ce ne dorim și ceea ce ni se cere.
În această poveste, sunt Ana, o femeie care a luptat ani de zile să devin mamă, iar când visul meu era pe cale să se împlinească, destinul mi-a dat cea mai grea lovitură. Povestesc despre ultimele clipe alături de Vlad, băiețelul pe care urma să-l adopt, despre speranțele, temerile și drama care mi-au sfâșiat sufletul. Prin această mărturisire, vreau să deschid o discuție sinceră despre sistemul de adopții din România, despre fragilitatea vieții și despre cum găsim puterea să mergem mai departe după o pierdere devastatoare.
În Ajunul Crăciunului, am găsit curajul să scriu o scrisoare către Moș Crăciun, cerându-i nu doar o jucărie sau o pereche de adidași, ci și o familie care să mă iubească pentru totdeauna. Povestea mea este despre speranță, teamă și curajul de a visa, chiar și atunci când lumea pare să te fi uitat. Prin ochii mei, veți simți emoția unui copil care își dorește mai mult decât orice să aparțină cuiva.
În Ajunul Crăciunului, în salonul 7 al Spitalului de Copii din Iași, am privit pe geam fulgii care se topeau pe sticla rece, întrebându-mă dacă voi mai apuca vreodată să simt zăpada sub tălpi. Povestea mea e despre lupta cu cancerul și COVID-ul, despre frica de moarte și dorul de acasă, dar și despre curajul pe care l-am găsit în privirea mamei și în gesturile simple ale asistentelor. Am descoperit că magia Crăciunului nu stă în brad sau cadouri, ci în oamenii care nu te lasă să cazi, chiar și atunci când viața pare să te fi uitat.
Într-o seară de iarnă, am aflat că tatăl meu, Doru, a pierdut casa la jocuri de noroc. Povestea mea este despre lupta cu rușinea, sacrificiul mamei mele, și încercarea de a găsi lumină într-o lume care pare să se prăbușească. Întrebarea care mă macină: putem ierta cu adevărat pe cineva care ne-a distrus copilăria?
Am fost pusă în fața celei mai grele decizii din viața mea: să aleg între viața mea și viața copiilor mei nenăscuți. În ciuda avertismentelor medicilor și a temerilor familiei, am ales să lupt pentru toți trei. Povestea mea este despre curaj, sacrificiu și speranță, dar și despre prețul pe care îl plătim uneori pentru dragoste.
Sunt mama a doi băieți, Andrei și Mihai, și într-o zi obișnuită, i-am trimis la magazin. Doar Andrei s-a întors, iar viața noastră s-a schimbat pentru totdeauna. Această poveste explorează durerea, speranța și puterea unei mame care nu renunță niciodată.
După ce prima mea căsnicie s-a încheiat cu inima frântă, am întâlnit un bărbat din SUA, sperând la o a doua șansă în dragoste. Am visat la o viață nouă și am făcut pasul curajos de a-l vizita, dar realitatea întâlnirii noastre a fost departe de așteptările mele. Povestea mea este despre căutarea iubirii adevărate și confruntarea cu propriile temeri și speranțe.
Sunt Zoe, o mamă care a trăit întreaga viață în umbra sacrificiilor. Fiul meu, Andrei, și nora mea, Elena, au doi copii mici și au cumpărat recent o casă. Elena era în concediu de maternitate și plănuia să se întoarcă la muncă, dar a aflat că este din nou însărcinată, lăsându-l pe Andrei să se lupte singur cu toate responsabilitățile financiare.
Într-o casă spațioasă din suburbii, trăiesc o viață liniștită și solitară. Casa, odată plină de râsetele și haosul copiilor mei, Ana și Mihai, este acum tăcută. Deși distanța fizică ne separă, sper să mă reunesc cu ei, în timp ce vecinul meu, Andrei, mă ajută cu treburile zilnice.
La doar optsprezece ani, m-am trezit așteptând un copil. Cu visuri de a avea un cămin perfect pentru familia noastră în creștere, eu și soțul meu, Andrei, ne-am confruntat cu provocări neașteptate. Povestea noastră este despre speranță, dezamăgire și lupta pentru a găsi un loc pe care să-l numim acasă.
