Mă numesc Raluca și am trăit pe pielea mea ce înseamnă să fii judecat după statutul social, nu după suflet. Povestea mea cu Vlad, băiatul „perfect” dintr-o familie de elită, a fost marcată de prejudecăți, umilințe și alegeri dureroase. Încă mă întreb dacă dragostea poate învinge cu adevărat barierele pe care le ridică societatea.
Bunica mea spunea mereu că dacă te simți trist, ar trebui să râzi, iar când te simți foarte trist, ar trebui să râzi și mai tare. Când Andrei a văzut
Andrei a crescut într-o familie bine educată. Tatăl său era profesor universitar, iar mama sa lucra ca chirurg. Părinții lui îl adorau pe singurul lor fiu și își dedicau tot timpul liber creșterii lui. Andrei participa la diverse activități extracurriculare și își bucura părinții cu note excelente la școală. Singurul defect în ochii lor era prietenia lui cu mine, Ana, o fată dintr-un mediu mai puțin privilegiat.
Bunica mea spunea mereu că dacă te simți trist, ar trebui să râzi, iar când te simți foarte trist, ar trebui să râzi și mai tare. Când Andrei a văzut
Andrei a crescut într-o familie înstărită. Tatăl său era profesor universitar, iar mama sa lucra ca medic. Părinții lui îl adorau pe singurul lor fiu și își dedicau tot timpul liber creșterii lui. Andrei participa la diverse activități extracurriculare și își bucura părinții cu note bune la școală. Singurul defect în viața băiatului era prietenia lui cu Ana. Fata provenea dintr-o familie problematică
