Sunt Radu și am crescut cu bunica mea într-un sat mic din Moldova. Într-o zi, am fost umilit în fața clasei pentru că nu am avut bani de prânz, iar bunica mea a încercat să mă apere, dar rana a rămas mult timp în sufletul meu. Povestea mea vorbește despre sărăcie, rușine și curajul de a merge mai departe, chiar și atunci când lumea pare să te judece doar după cât ai în buzunar.
Mă numesc Radu și povestea mea începe într-o noapte ploioasă, când am aflat că fiul meu, Vlad, nu mai are unde să meargă. Am luptat cu familia, cu vecinii și cu mine însumi pentru a-l proteja, dar am rămas singur cu o durere pe care nu o pot împărtăși. Poate că și tu ai simțit vreodată că lumea întreagă se întoarce împotriva ta, iar speranța devine singurul refugiu.
Am fost mereu fata zâmbitoare din familie, dar sub masca optimismului se ascundea o luptă cu depresia și neînțelegerile cu părinții mei. Povestea mea este despre cum am încercat să găsesc lumină într-o lume care părea să mă apese din ce în ce mai tare, și despre cum am învățat să cer ajutor atunci când totul părea pierdut. Întrebarea care mă bântuie și azi: cât de mult ne cunoaștem cu adevărat copiii și cât de mult îi ascultăm, dincolo de aparențe?
Într-o zi toridă de vară, am reacționat impulsiv pe plaja din Constanța, criticând niște femei pentru felul în care erau îmbrăcate. Gestul meu a fost filmat și a devenit viral, iar consecințele nu au întârziat să apară: mi-am pierdut locul de muncă și am fost pus la zid de propria familie. Povestea mea este despre rușine, pierdere și încercarea de a-mi regăsi demnitatea într-o lume care nu iartă greșelile publice.
