Sunt Victoria, o mamă singură cu trei copii, rămasă văduvă prea devreme. Povestea mea e despre disperarea de a găsi sprijin, despre certurile cu mama mea care refuză să mă ajute, și despre sacrificiile pe care le fac pentru a-mi ține familia unită. Întrebarea care mă macină: cât poți să reziști când simți că toată lumea te lasă baltă?
În Ajunul Crăciunului, în salonul 7 al Spitalului de Copii din Iași, am privit pe geam fulgii care se topeau pe sticla rece, întrebându-mă dacă voi mai apuca vreodată să simt zăpada sub tălpi. Povestea mea e despre lupta cu cancerul și COVID-ul, despre frica de moarte și dorul de acasă, dar și despre curajul pe care l-am găsit în privirea mamei și în gesturile simple ale asistentelor. Am descoperit că magia Crăciunului nu stă în brad sau cadouri, ci în oamenii care nu te lasă să cazi, chiar și atunci când viața pare să te fi uitat.
Am fost aruncată în stradă de propria familie, fără niciun avertisment, într-o noapte rece de noiembrie. Am învățat să supraviețuiesc printre străini, să-mi ascund lacrimile și să-mi păstrez speranța, chiar și atunci când totul părea pierdut. Astăzi, conduc o inițiativă care ajută oameni ca mine să-și regăsească drumul spre lumină.
Sunt Ana, o mamă care a trăit ani de zile sub umbra soțului meu, Mihai. După ce el ne-a părăsit, am rămas singură cu copiii noștri, Maria și Andrei, într-o casă veche de la țară. Aceasta este povestea luptei noastre pentru supraviețuire și căutarea fericirii, o călătorie plină de obstacole și revelații dureroase.
„Ne va ajunge toată luna!” a spus Andrei că oamenii pot trăi cu orez luni de zile, așa că acum el va mânca! – i-am răspuns prietenei mele. După incident
Când m-am întors, am realizat că soțul meu, Andrei, nu era acolo. Adormise pe canapeaua din biroul său, așa cum devenise recent obiceiul său. M-am ridicat
Această poveste se desfășoară la începutul anilor 2000, când un bărbat, captivat de o tânără iubită, a decis să-și părăsească soția și cei trei copii ai lor, cel mai mic fiind abia un prunc. Este important de notat
